În Vinerea Mare, Episcopia Hușilor donează un video-laringoscop Spitalului Județean de Urgență Vaslui

Episcopia Hușilor, alături de mai mulți binefăcători și colaboratori, donează un video-laringoscop secției de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Acțiunea are loc chiar în Vinerea Mare și face parte dintr-o campanie de strângere de fonduri pentru a ajuta spitalele vasluiene în lupta cu epidemia de Covid-19.

Campania „Împreună ajutăm spitalele din Vaslui”, derulată de Asociația Filantropia Ortodoxă Huși, poate fi sprijinită și cu donații prin SMS. Putem dona 2€ trimițând, din orice rețea, un SMS, la numărul 8837, cu textul „VASLUI”.

„Dragii mei, este nevoie ca în aceste zile de încercare pentru toți, să ne manifestăm susținerea față de cei ce sunt afectați de acest virus invizibil și nemilos. Personalul medical, pacienții și familiile lor au nevoie de iubirea faptelor noastre concrete”, a transmis Părintele Episcop Ignatie într-un mesaj video.

Până în prezent, pe lângă ajutoarele alimentare acordate persoanelor vulnerabile, Episcopia a oferit și suma de 25.000 euro spitalelor din Vaslui și Bârlad, o ambulanță Spitalului Județean din Vaslui și echipamente de protecție Spitalului din Huși.

Foto credit: Episcopia Hușilor

Comentarii Facebook


Știri recente