„În Maica Domnului regăsim nobleţea plină de statornicie, fără fluctuaţii”, spune Episcopul Ignatie

„În Maica Domnului regăsim nobleţea plină de statornicie, fără fluctuaţii”, a afirmat luni Episcopul Ignatie al Huşilor.

„Maica Domnului, pe tot parcursul vieţii ei pământeşti, a dat dovadă de foarte multă nobleţe. Omul care are în sufletul său această stare de nobleţe, de delicateţe, este un om care nu poate să mintă, care nu vicleneşte, care este atent să îşi păstreze cât mai luminoasă candela sufletului său”, a adăugat Preasfinţia Sa.

Ierarhul a slujit în Ajunul Sărbătorii Naşterii Maicii Domnului în Parohia Bârzeşti, unde a oficiat Slujba Vecerniei Mari cu Litie.

Tot luni a sfinţit şi izvoarele de apă captate la marginea localităţii, precum şi casa de prăznuire a parohiei.

La predica de la Vecernie, Părintele Episcop a vorbit despre calităţile Maicii Domnului.

„Maica Domnului întrupează şi dreptatea care din cer a privit. Maica Domnului a fost toată viaţa foarte smerită. Nu avem foarte multe detalii biografice despre ea. Viaţa ei s-a identificat cu viaţa lui Hristos”.

„Atât de mult L-a iubit încât ea nu mai trăia pentru sine. Aşa se întâmplă şi în viaţa noastră. Când iubim un om foarte mult, el devine conţinutul vieţii noastre. Ne locuieşte inima şi mintea”.

„Părintele Dumitru Stăniloae ne spune că cea mai mare fericire a noastră, ca şi creştini, este că în cer avem o inimă de mamă”, a subliniat Episcopul Ignatie.

Foto credit: Episcopia Huşilor


Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente