Galerie foto: Toamna în 5 locuri pentru suflet din București

Toamna blândă de anul acesta ne-a îndemnat să căutam câteva locuri din București în care să ne putem bucura de frumusețea acestui anotimp, dar care să ne ofere și un răgaz de liniște și rugăciune.

Schitul Darvari

Schitul Darvari se află în centrul Bucureștiului, în apropierea Parcului Grădina Icoanei. Ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, mica așezare monahală se distinge prin contrastul dintre liniștea din interiorul zidurilor sale și agitația străzilor Bucureștiului.

Poarta de intrare în mănăstire
Biserica mănăstirii, vedere de ansamblu
La umbra gutuiului din curtea mănăstirii

Schitul Darvari atrage prin frumusețea grădinii, a chiliilor cu pridvoare împodobite cu flori, a băncuțelor așezate la umbra unui gutui înalt și liniștește sufletul prin închinarea la sfintele moaște și la icoana Maicii Domnului Prodromița aflate în biserica mănăstirii.

Părintele Nicolae Steinhardt spunea despre Schitul Darvari:

Nu poate să nu atragă prin grația, micimea și liniștea lui tupilată.

Florile de toamnă din grădina mănăstirii
Turla Bisericii Icoanei văzută din curtea Schitului Darvari
Ultimele raze de lumină
Chiar dacă este oră de vârf în București, în curtea schitului se aude Vecernia

Muzeul Național al Satului ‘Dimitrie Gusti’

Muzeul Satului din București a fost în ultimii ani cel mai vizitat muzeu din România și atrage săptămânal bucureșteni în căutare de liniște, simplitate și frumos.

Biserica Dragomireşti din Maramureș
Unul dintre ‘viețuitorii’ permanenți ai muzeului
Parcul Herăstrău și Muzeul Satului, de o parte și alta a lacului
Detaliu: turla bisericii Dragomirești

Toamna, ‘satul din inima orașului’ capătă un farmac aparte datorită vegetației bogate și colorate, contrastului dintre galbenul copacilor și albastrul unor case, aleilor încărcate cu frunze.

Una dintre aleile muzeului

Muzeul, al cărui ocrotitor este Sf. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, păstrează elemente ale spiritualității ortodoxe: patru biserici din Maramureș, Gorj, Neamț și Cluj și două troițe din Vâlcea și Sibiu.

Detaliu: cruce situată lângă biserica Dragomirești
Frunze căzute pe un gard din nuiele
O pisică se odihnește pe gardul unei gospodării din Alba

În biserica Turea (Cluj) se țin ocazional slujbe iar târgul de Sfântul Dumitru organizat anual este un eveniment cu tradiție în istoria muzeului.

Vedere spre Parcul Herăstrău de la Cherhanaua Jurilovca

Mănăstirea Stavropoleos

Biserica Mănăstirii Stravropoleos situată în Centrul Vechi al orașului este unul dintre cele mai bine păstrate monumente de arhitectură brâncovenească din țară. 

Mănăstirea Stavropoleos s-a reînființat în 26 martie 2008 ca mănăstire de maici cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil și Sf. Iustin Martirul și Filosoful

În 1724, arhimandritul Ioanichie Stratonikeas a ridicat lăcașul de cult și un han. În prezent, se mai păstrează doar biserica, restul ansamblului mănăstiresc fiind construit în secolul al XIX-lea.

Vedere spre pictura exterioară a bisericii

Mănăstirea atrage prin stilul arhitectural, prin vechimea icoanelor din biserică, dar și prin frumusețea și liniștea din curtea interioară.

Curtea interioară a mănăstirii
Detalii din curtea interioară

Biserica Cuțitul de Argint și Parcul Carol

Parcul Carol, inaugurat în 1906 pentru a sărbători 40 de ani de domnie a regelui Carol I, adăpostește mai multe monumente și clădiri istorice precum Castelul Vlad Țepeș, Fântâna Cantacuzino sau Arenele Romane.

Alee din Parcul Carol spre una dintre statuile ansamblului ‘Giganții’
Turla Bisericii Cuțitul de Argint văzută din Parcul Carol
Detalii de vegetație din Parcul Carol

Pe latura vestică a parcului se află Biserica Cuțitul de Argint (Parohia Bărbătescu Nou) cu acces din strada cu același nume.

Aleea care duce către biserică

Frumosul lăcaș de cult a fost construit pe Dealul Filaretului în 1906 de Regele Carol I, după modelul bisericii Sf. Nicolae Domnesc din Iași, din dorința de a întări legăturile dintre Țara Românească și Moldova.

Vedere către fațada principală a bisericii

Biserica, monument istoric, a fost salvată de la demolările din timpul regimului comunist, dar pictura originală a artistului Costin Petrescu a fost distrusă.

Una dintre explicațiile pentru numele bisericii este că, în trecut, la un schit care s-a aflat înainte pe acest loc, era citită o rugăciune pentru sănătate iar la sfârșitul ei credincioșii erau atinși cu copia (obiect liturgic cu forma unei sulițe, folosit de preot în cadrul Proscomidiei, la tăierea prescurilor)
Vedere din cimitirul bisericii

Biserica Sf. Nicolae Tabacu și Parcul Nicolae Iorga

Poți lua o pauză de la agitația de pe Calea Victoriei în Biserica Sf. Nicolae Tabacu, aflată peste drum de Academia Română.

Biserica Sf. Nicolae Tabacu văzută din Calea Victoriei
Primele raze ale soarelui în curtea bisericii
Grădina de flori a bisericii

Construit în 1864 pe locul unei vechi biserici de lemn, lăcașul de cult închinat Sf. Ier. Nicolae atrage credincioșii prin faptul că aici se află un fragment din moaștele Sf. Serafim de Sarov, dăruit de Patriahul Moscovei în 2017.

Detaliu: una dintre turlele bisericii

De asemenea, chiar lângă biserică se află Parcul Nicolae Iorga, unul dintre puținele spații verzi din această zonă aglomerată a Capitalei.

Umbrele copacilor la primele ore ale dimineții în Parcul Nicolae Iorga
Biserica îi are drept ocrotitori pe Sf. Ier. Nicolae și pe Sf. Ioan Iacob de la Neamț

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Comentarii Facebook


Știri recente