În imagini | La Alba Iulia a fost inaugurat Anul Centenarului Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria

Vineri s-au împlinit 99 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, moment care a consfințit nașterea României Mari. Cu acest prilej, Arhiepiscopul Alba Iuliei a oficiat slujba de Te Deum, iar instituțiile culturale locale au inaugurat seria de manifestări „Anul Centenarului Încoronării”.

La evenimente a participat Alteța Sa Regală Principesa Sofia, sora Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române.

Manifestările au debutat cu o reconstituire a Proclamației Încronării. Foto: Centrul Augustin Bena

Ziua a debutat cu o reconstituire a Proclamației Încoronării din 15 octombrie 1922, în care au fost prezentate uniforma și însemnele regale purtate de Regele Ferdinand I la ceremonia din 15 octombrie 1922.

În 25 octombrie 2021 se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai. Foto: Centrul Augustin Bena

A urmat inaugurarea unei expoziții de fotografie în aer liber cu chipuri ale Familiei Regale a României și slujba de Te Deum în Catedrala Încoronării din Alba Iulia.

Foto: Centrul Augustin Bena

Părintele Arhiepiscop Irineu, care a oficiat slujba, a subliniat că Încoronarea din 1922 a fost un „eveniment providențial”, care a marcat desăvârșirea pe plan național și internațional a unității poporului român.

Foto: Centrul Augustin Bena

„Avem chemarea să trăim în comuniune și să dovedim spirit de sacrificiu, fără de care nimic trainic și frumos nu se poate realiza sub soare”, a spus ierarhul.

Evenimentele au continuat cu dezvelirea bustului Regelui Mihai, amplasat față în față cu statuia Domnitorului Mihai Viteazul, făptuitorul primei uniri statale a românilor.

Înainte de a doua domnie, Regele Mihai a purtat titlul de Voievod de Alba Iulia. Foto: Centrul Augustin Bena

Au mai avut loc lansarea cărții „Regina cea Rea”, scrisă după o poveste de Regina Maria, și masa rotundă „Încoronarea de la Alba Iulia – 15 octombrie 1922”.

Masa rotundă vegheată de portretele suveranilor Ferdinand I și Maria. Foto: Centrul Augustin Bena

Ziua a fost încheiată cu un concert în Sala Unirii a Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, susținut de Orchestra de Cameră a Județului Alba și de soliștii Alexandru Pal (nai) și Dan-Liviu Cernat (vioară). Muzicienii au interpretat, în premieră după aproape 100 de ani, lucrarea „Marșul Încoronării”.

Concertul din Sala Unirii, Alba Iulia. Foto: Centrul Augustin Bena

Manifestările vor atinge momentul culminant în 15 octombrie 2022, când se împlinește un secol de la Încoronarea Regelui Ferdinand I Întregitorul și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari. Catedrala din Alba Iulia a fost ctitorită în mod special pentru acest eveniment.

Mottoul Ordinului Carol I: „Prin statornicie la izbândă”. A fost cea mai înaltă decoraţie a României până în 1947. Ordinul a fost reînfiinţat de Regele Mihai I în 2005 ca ordin dinastic. Foto: Centrul Augustin Bena

Proiectul este organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” și Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia și sub patronajul Casei Regale a României.

Foto credit: Centrul de Cultură „Augustin Bena” al Județului Alba (în deschidere, coroana Regelui Ferdinand, moștenită de la unchiul său, Carol I; este făcută din oţelul unui tun turcesc capturat în Războiul de Independenţă)

Comentarii Facebook


Știri recente

LIVE: Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba Învierii la Catedrala Patriarhală. Mii de credincioși participă la eveniment pe Colina Patriarhiei. Din soborul slujitor fac parte Preasfințiții Părinți Varlaam Ploieşteanul şi Paisie Sinaitul, Episcopi vicari patriarhali, precum…