În imagini: Biserica din Salina Târgu Ocna a serbat trei decenii de existență

Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului a participat sâmbătă la hramul, sărbătorit anticipat, al bisericii din masivul de sare de la Târgu Ocna. Ocrotită de Sf. M. Mc. Varvara, ocrotitoarea minerilor, biserica a împlinit anul acesta 30 de ani de existență.

Sâmbătă, 3 decembrie 2022, biserica din salina de la Târgu Ocna și-a serbat ocrotitoarea, pe Sf. Varvara, și a marcat 30 de ani de existență. Foto: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Arhim. Pimen Costea, Vicar administrativ al eparhiei, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Părintele Ioan Bârgăoanu, Protopop de Onești, și numeroși clerici locali. În cadrul slujbei au fost pomeniți ctitorii și minerii adormiți în Domnul, precum și rudele tuturor celor care lucrează în subteran.

Sâmbătă, 3 decembrie 2022, biserica din salina de la Târgu Ocna și-a serbat ocrotitoarea, pe Sf. Varvara, și a marcat 30 de ani de existență. IPS Ioachim a binecuvântat trei icoane de la intrarea în biserica săpată în sare la 240 m adâncime. Foto: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a sfințit trei icoane de la intrarea în biserică și a dezvelit o placă comemorativă.

Sâmbătă, 3 decembrie 2022, biserica din salina de la Târgu Ocna și-a serbat ocrotitoarea, pe Sf. Varvara, și a marcat 30 de ani de existență. Foto: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

După slujbă, Protopopul de Onești a prezentat noul volum intitulat „Lumină și sare”, care cuprinde articole ale Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim publicate de-a lungul timpului în revista „Sarea pământului” a orașului-stațiune Târgu Ocna.

Sâmbătă, 3 decembrie 2022, biserica din salina de la Târgu Ocna și-a serbat ocrotitoarea, pe Sf. Varvara, și a marcat 30 de ani de existență. Pr. Protopop Ioan Bârgoanu a prezentat cartea „Lumină și sare” scrisă de IPS Ioachim. Foto: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

La finalul evenimentului, ctitorii bisericii și conducerea salinei au primit din partea ierarhului câte o carte, o icoană cu Sf. Cuv. Parascheva și diplome de vrednicie pentru buna colaborare.

Sâmbătă, 3 decembrie 2022, biserica din salina de la Târgu Ocna și-a serbat ocrotitoarea, pe Sf. Varvara, și a marcat 30 de ani de existență. Foto: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Biserica Sfintei Varvara din Salina Târgu Ocna este săpată în sare la 240 de metri adâncime.

Foto credit: Facebook / Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente