În imagini | Arhiepiscopul Ciprian a liturghisit în biserica Parohiei Smeeni

Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului şi Vrancei a oficiat duminică Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Sfinţii Împăraţi” din Smeeni, judeţul Buzău.

În cuvântul rostit cu această ocazie, Părintele Arhiepiscop a oferit câteva repere duhovniceşti de care trebuie să ţinem cont în timpul Postului Mare.

„Ne apropiem încet-încet de Sfântul și Marele Post al Paștilor, pe care trebuie să-l parcurgem cu rugăciune mai intensă și cu fapte ale pocăinței și ale iubirii lui Dumnezeu revărsate asupra aproapelui nostru.

Din partea dreptcredincioșilor creștini se așteaptă să participe la slujbele speciale din prima săptămână a Postului Mare, la Canonul de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul, să postească nu numai de bucate, ci și de fapte rele, de gânduri și cugete viclene, pentru a se împărtăși apoi cu Hristos.

Călătoria aceasta, care este un urcuș spre Înviere, trebuie să fie însoțită permanent de fapta cea bună”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

Lăcașul de cult din satul Smeeni a fost ridicat în perioada 1866-1868, prin contribuția ctitorilor Dumitrache și Ilinca Cârlănescu, Manta și Maria Cârlănescu, precum și cu sprijinul enoriașilor.

Între anii 2000-2011, s-au efectuat ample lucrări de restaurare și extindere a bisericii. Resfințirea lăcașului de închinare a avut loc în data de 13 noiembrie 2011.

Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Comentarii Facebook


Știri recente