Cu spijinul mănăstirilor Adam, Cudalbi și Lacu Sărat, a grupurilor de tineri din localitățile Suhurlui și Vameș și a meșterilor populari din zonă, Parohia „Sfântul Ilie” din cartierul gălățean Micro 17 a organizat sâmbătă o expoziție de obiecte tradiționale și câteva ateliere de artă populară.
După ce a oficiat Sfânta Liturghie cu prilejul hramului în altarul de vară al parohiei, Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a vizitat expoziția organizată în contextul Anului Omagial al satului românesc și chiar a demonstrat că nu este deloc străin de meșteșugurile tradiționale.
La hram au participat şi tinerii înscriși în programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, voluntari de la școlile din Galați, precum și copiii de la Fundația „Familia” din Galați, care au prezentat mai multe programe artistice, ateliere de creație și educaționale.
Vezi mai multe detalii despre eveniment pe pagina de Facebook a Eparhiei Dunării de Jos.
Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos