În Duminica Ortodoxiei se organizează colecta pentru Fondul Central Misionar

În toate bisericile şi mănăstirile Patriarhiei Române din ţară şi străinătate este organizată, în această perioadă, tradiționala colectă în bani pentru Fondul Central Misionar. Acesta este destinată lucrării misionare și sociale a Bisericii şi sprijinirii parohiilor sărace din ţară şi străinătate.

Hotărârea instituirii Fondului Central Misionar a fost luată în timpul Patriarhului Justinian, la ședința Sfântului Sinod din 18 septembrie 1956. Astfel, s-a hotărât ca subvenționarea parohiilor din Ardeal pentru completarea întregirii salariilor preoților din parohiile sărace să se facă din Fondul Central Misionar, ce se va institui în cadrul Administrației Patriarhale și cu sprijinul Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Patriarhiei Române.

În anul 1956 Fondul Central Misionar a fost alimentat din contribuția benevolă a Eparhiilor din țară și s-a hotărât, în cadrul aceleiași ședințe a Sfântului Sinod, ca începând cu 1 ianuarie 1957 alimentarea Fondului Central Misionar să se facă, pe lângă contribuțiile benevole ale Eparhiilor, şi prin apel la credincioşi.

Pentru prima dată în Biserica Ortodoxă Română, în anul 2011, colecta ea fost organizată și în parohiile Patriarhiei Române de peste hotare.

Fondul este colectat, încă de la înființarea lui, în Duminica Ortodoxiei.

Contribuind la această colectă, darul credincioşilor va ajunge exact acolo unde Biserica are mai mare nevoie. 

Modelul și baza pentru astfel de colecte pot fi observate la primele comunități de creștini, unde „toți cei ce credeau erau laolaltă și aveau toate de obște. Și își vindeau bunurile și averile și le împărțeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare” (Faptele Apostolilor 2:44-45).

În Pastorala primei duminică din Postul Mare 2023, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au amintit de colecta pentru Fondul Central Misionar.

„Biserica Ortodoxă Română a rânduit, cu șapte decenii în urmă, ca la Duminica Ortodoxiei să se realizeze în toate bisericile din Patriarhia Română colecta numită Fondul Central Misionar. Sumele colectate au fost și sunt folosite pentru derularea de proiecte și programe de asistență socială și filantropică”.

„Este încă nevoie de sprijinirea lăcașurilor de cult și a așezămintelor sociale ce aparțin Bisericii. Prin acest fond, vor fi sprijinite și unele comunități românești aflate în afara granițelor țării, în special cele care nu au un lăcaș de cult”.

„Să ne străduim, fiecare dintre noi, a contribui după putință la această colectă, ținând seama de cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: Orice ar cere de la Dumnezeu cei ce fac milostenie, îndată primesc darul cererii. Atâta cinste și îndrăznire are milostenia către Dumnezeu, că nu numai păcatele celui milostiv le spală, ci încă și moartea o alungă și se adeverește că milostenia le stăpânește pe toate și biruiește moartea”.

„Să folosim timpul Postului Sfintelor Paști pentru a spori în rugăciune și fapte bune, nădăjduind că ne vom bucura duhovnicește de Marele Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos”, au îndemnat sinodalii.

Foto credit: Basilica.ro

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente