Ilfov: Un nou sprijin pentru copiii internați la Spitalul Fundeni, prin „Tradiții și credință”

Patru parohii din orașul ilfovean Pantelimon, împreună cu primăria și consiliul județean au organizat sâmbătă prima ediție a evenimentului caritabil „Tradiții și credință”, dedicat Secției de oncologie pediatrică a Spitalului Fundeni.

Manifestarea a reunit la Centrul cultural-misionar „Familia” pictori de icoane, meșteri populari și coruri de copii. Evenimentul a inclus și un concert de muzică psaltică susținut de grupul psaltic Tronos și de corul Tronos Junior.

„Această primă ediție a evenimentului «Tradiții și Credință»,  de promovare a valorilor identitare şi spirituale românești, creează la rândul ei valori autentice şi frumusețe. Este şi aceasta o formă de mărturisire. O mărturisire frumoasă şi demnă a sufletului românesc”, a declarat Arhimandritul Paisie Teodorescu, Vicar patriarhal, delegatul Patriarhului Daniel la eveniment.

Arhim. Paisie a apreciat calitățile vocale ale tinerilor, dar și dragostea şi respectul lor faţă de credința și tradițiile care dau identitate poporului român. Vicarul patriarhal a făcut referire la nou-înființatul grup psaltic de copii, Tronos Junior:

„Această muzică este izvor de pace şi de bucurie curată. Ea este glasul Bisericii în întâlnirea ei cu Hristos Cel Înviat şi cu toţi sfinţii Lui din veacuri şi neamuri diferite. Faptul că această muzică este acum redescoperită şi îndrăgită de copii și de tineri, dornici de valori verificate şi veritabile, ne arată că ceea ce a fost realizat în stare de rugăciune poartă peste timp ceva din mireasma veșniciei, din pacea şi bucuria Învierii”.

„Tinerii care ne-au încântat prin cântarea lor frumoasă, prin picturile și icoanele tradiționale expuse, împreună cu alți tineri, care împărtășesc şi promovează aceleași valori ale credinței și culturii tradiţionale, sunt semne de mare speranță pentru poporul român”, a apreciat părintele Paisie.


Sursă foto: Facebook / Voicu Vincențiu

Comentarii Facebook


Știri recente