Ierarhii Mitropoliei Basarabiei s-au întâlnit cu Secretarul de stat pentru Culte

Mitropolitul Petru al Basarabiei, Episcopul Antonie de Bălţi şi Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud s-au întâlnit marţi cu Victor Opaschi, Secretarul de stat pentru Culte.

Întâlnirea a avut loc la sediul instituţiei din Sectorul 2 al capitalei, informează Mitropolia Basarabiei.

Mitropolitul Petru a dorit să mulţumească în mod personal domnului Victor Opaschi pentru ajutorul acordat mitropoliei „în ultima perioadă, sub diverse și multiple forme”.

Ierarhii Mitropoliei Basarabiei au reiterat că ajutorul venit din partea Statului Român, prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte, este determinant „în dinamizarea și continuarea pozitivă a întregii activități a Mitropoliei Basarabiei”.

În cadrul întrunirii, Mitropolitul Petru a acordat domnului Andrei Ungar, consilier al Secretariatului de Stat pentru Culte, Ordinul bisericesc Sf. Ștefan cel Mare Grad.

Foto credit: Mitropolia Basarabiei

Comentarii Facebook


Știri recente