Icoana Maicii Domnului „Prodromița” a fost cinstită la Galați în mod deosebit.
Evenimentul a debutat în ajunul sărbătorii, cu purtarea icoanei în procesiune de la Centrul Eparhial la Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena”, cea în care a avut loc una din minunile icoanei originale în drumul ei spre Sfântul Munte.
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia şi a vorbit despre istoria realizării şi cinstirii icoanei.
În ziua de sărbătoare, icoana a fost dusă la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi şi aşezată spre închinare.

Pe tot parcursul zilei, numeroşi credincioşi au avut posibilitatea de a se închina la acest odor de mare preţ, aflat în patrimoniul sacru al Eparhiei Dunării de Jos.
Versiunea icoanei care se află la Reședința Arhiepiscopală din Galați este probabil cea mai veche copie din țară. A fost oferită eparhiei în 1898 de elevul cadet Neagu Costache de la Comisiunea Europeană a Dunării de la Sulina.
În fiecare an, în ajunul sărbătorii icoanei, aceasta este dusă în procesiune la Biserica „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Galați, de unde este dusă apoi, în ziua sărbătorii, la Catedrala Arhiepiscopală din Galați.

Icoana a poposit în 1863 la Biserica „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Galați, înainte de a pleca pe Dunăre spre Muntele Athos.
În această biserică a fost oficiată atunci Priveghere de toată noaptea și, tot atunci, un pictor necredincios, care se îndoia de pictarea ei minunată, s-a speriat când a văzut că Maica Domnului l-a privit din icoană cu asprime.
În 2013, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a conferit Bisericii „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Galați și hramul Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”. Biserica deține și copia proprie a sfintei icoanei athonite.
Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews





