Icoana Maicii Domnului de la Giurgeni sosește la o parohie din Ploiești

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni ajunge marți, la ora 11:00 la Biserica Înălțarea Domnului  – Eroilor din Ploiești.

Aducerea în procesiune a icoanei face parte din manifestările dedicate celui de al doilea hram al parohiei, sărbătoarea Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare.

Marți, de la ora 11:00 la biserică are loc ceremonia de primire a icoanei, după care sfântul lăcaș va fi deschis credincioșilor pentru închinare zilnic între orele 07:00 și 23:00, până în data de 3 iulie, când icoana va rămâne în biserică doar până la ora 13:00.

O procesiune cu icoana făcătoare de minuni are loc vineri, în ajunul sărbătorii Sf. Ștefan cel Mare, de la ora 20:00.

Programul manifestărilor

Marți, 28 iunie

11:00 Ceremonia de primire a icoanei Maicii Domnului și Acatistul „Bunei vestiri”
18:30-20:00 Vecernie și Slujba Litiei
24.00 Priveghere și Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Miercuri, 29 iunie

08:00 – 11:30 Utrenie și Sfânta Liturghie
16:30 – 17:00 Dezlegări
17:00 – 18:30 Taina Sfântului Maslu

Joi, 30 iunie

08:00 – 11:30 Utrenie și Sfânta Liturghie
19:00 – 20:30 Acatistul Sfântului Mina și Acatistul Sfântului Simeon (ale cărui fragmente de moaște se află în biserică)

Vineri, 1 iulie

08:00 – 11:30 Utrenie, Sfânta Liturghie și Sfințirea apei
18:00 – 20:00 Vecernia Sfântului Ștefan cel Mare și Slujba Litiei
20:00 Procesiune cu Icoana Maicii Domnului pe traseul: Str. Înfrățirii, Erou Marian Moldoveanu, Baraoltului, Eremia Grigorescu, Ghe. Gr. Cantacuzino, Șos. Vestului
24:00 Priveghere și Acatistul Sfântului Ștefan cel Mare

Sâmbătă, 2 iulie

07:30–11:00 Utrenie, Sfânta Liturghie și Parastas
19:00-20:30 Acatistul Sfântului Spiridon și Acatistul Maicii Domnului „Bucuria celor necăjiți”

Duminică, 3 iulie

08:00 – 12:00 Utrenie și Sfânta Liturghie
13:00 Ceremonia plecării icoanei Maicii Domnului


Fără să se fi intervenit asupra ei, în Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni, din județul Neamț, au apărut un al treilea ochi, puțin mai șters, sub ochiul stâng, și o a doua gură, ușor întredeschisă, situată deasupra celei zugrăvite inițial.

Fostul stareț Antonie Jeflea († 18 februarie 2018) mărturisea că a fost martor la vindecarea unui copil mut după un Sfânt Maslu la mănăstire. Primele cuvinte ale copilului au fost către mama lui, cerându-i să-l ia în brațe și să-l ridice până la icoană pentru a o săruta.

Foto credit: Doxologia.ro / Silviu Cluci

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente