„Iată, Mirele vine!”: Concert prepascal organizat de Seminarul Teologic Ortodox din București

Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București organizează miercuri, 5 aprilie, un concert psaltic prepascal, în sala Aula Magna a instituției.

Concertul va începe la ora 13:30 și va fi împărțit în două părți.

În prima parte a întâlnirii va avea loc o conferință susținută de arhid. prof. dr. Ștefan Constantin Răzvan, pe tema „Tradiția și continuitatea melosului bizantin”.

Tema a fost aleasă în contextul Anului comemorativ 2023, dedicat imnografilor și cântăreților bisericești.

În a doua parte vor fi interpretate lucrări muzicale:

  • „Să nu întorci Fața Ta”, Prochimenul de duminică seară din Postul Mare, glas opt, de Nectarie Protopsaltul;
  • „Cu noi este Dumnezeu”, glas șase, Petru Lampadarie, tradus din grecește de Pană Sorin Emanuel;
  • Troparul „Porunca cea cu taină”, și condacul Deniei cu Acatistul „Apărătoare Doamnă”, glas opt, de Ioan Zmeu;
  • Troparele „Iată, Mirele!” și „Când slăviții ucenici”, din Săptămâna Mare, glas opt, de Nectarie Ieromonahul;
  • Selecție din Prohodul Domnului;
  • Stihara „Astăzi S-a spânzurat pe lemn”, glas șase, de Dimitrie Suceveanul, canonarh arhid. Ștefan Constantin Răzvan;
  • „Veniți să fericim pe Iosif”, cântare calofonică, glas șase, de Chiril Popescu.

Finalul concertului va fi reprezentat de cuvintele pr. prof. dr. Marian Colțan și de arhim. prof. dr. Nectarie Șofelea.

Intrarea este liberă.

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente