Zeci de credincioși au participat luni, 25 noiembrie 2013, la hramul Paraclisului Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. Sărbătoarea Sfintei Mucenițe Ecaterina a reunit, de asemenea, atât studenți teologi din București, cât și cadre didactice.
Părintele profesor Ștefan Buchiu, Decanul Facultății, a vorbit cu acest prilej despre însemnătatea Sfintei Mucenițe în viața tinerilor care studiază teologia.
„Sfânta Ecaterina este ocrotitoarea Paraclisului Facultății noastre și ea reprezintă pentru studenții noștri un model pentru că Sfânta Mare Muceniță Ecaterina a știut să unească știința și credința, filozofia vremii și evlavia către Hristos. Mucenicia ei a constat și în faptul că a mărturisit pe Hristos și înaintea lumii păgâne, în fața ritorilor acelei lumi și i-a câștigat pentru Hristos”, a precizat Părintele profesor Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București.
Paraclisul „Sfânta Ecaterina” se află, în prezent, în lucrări de consolidare și restaurare.
„Spre finalul acestei veri au reînceput lucrările la consolidarea bisericii Sf. Ecaterina și nădăjduim ca sfânta să ne ajute să ducem la bun sfârșit această lucrare. De asemenea, astăzi sau mâine se va monta și o schelă pentru restaurarea picturii din interior”, a mărturisit pentru Radio TRINITAS Părintele Adrian Niță, slujitor la Paraclisul „Sfânta Ecaterina” al Facultății de Teologie Ortodoxă din București.
Studenții și credincioșii prezenți s-au închinat și moaștelor Sfintei Mucenițe Ecaterina, care au fost scoasă, încă de ieri seară, spre cinstire, în fața locașului de cult.
Potrivit tradiției, în ziua hramului lăcașului de cult au fost pomeniți și ctitorii bisericii, dar și preoții care au slujit aici de-a lungul timpului, profesorii și studenții Facultății de teologie bucureștene, trecuți la Domnul.