Hramul Mănăstirii Șoldana, sărbătorit prin Liturghie arhierească

Ziua de marți, 21 mai 2013, va rămâne scrisă în istoria Mănăstirii Șoldana din localitatea Andrieșeni, ca data în care, pentru prima dată, la hramul acestei așezări monahale, a fost oficiată Sfânta Liturghie arhierească de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Marți, 21 mai 2013, mica obște a Mănăstirii Șoldana, formată doar din patru viețuitori, l-a avut ca oaspete pe Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care, în sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba Sfintei Liturghii cu ocazia hramului Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Din soborul preoților slujitori, alături de protos. Nectarie Voroneanu, starețul Mănăstirii Șoldana, a făcut parte arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor, alături de mai mulți stareți ai mănăstirilor din vecinătate. Răspunsurile la strană au fost date de câțiva dintre cântăreții Catedralei mitropolitane din Iași și de elevi de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț.

După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Mitropolit Teofan a adresat un cuvânt celor prezenți, în care a vorbit despre semnificația și bucuria marii sărbători: „Este astăzi zi de mare praznic în întreaga creștinătate, zi închinată Sfinților Împărați Constantin și mamei sale, Elena. Este zi mare și pentru această sfântă mănăstire, care își serbează hramul, întrucât obștea acestei așezări monahale, prietenii ei și credincioșii din satele din împrejur, cu toții s-au adunat în acest loc, pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu că, acum 1700 de ani, a binecuvântat lumea cu prezența acestor doi mari împărați conducători ai lumii cunoscute pe atunci, Împăratul Constantin și Împărăteasa Elena, care au dat libertate creștinilor să zidească biserici, să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu și să boteze întru dreapta credință. Îl cinstim așadar pe marele împărat Constantin și, deopotrivă, pe mama lui, împărăteasa Elena, care a știut cum să-și educe fiul, ca acesta, deși a fost păgân în tinerețe, să se îndrepte în cele din urmă spre Dumnezeul cel adevărat, Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul”.

La finalul Sfintei Liturghii a ținut și un scurt cuvânt și starețul mănăstirii, protos. Nectarie Voroneanu, care a arătat ce mult înseamnă pentru obștea pe care o păstorește vizita Înalt Preasfințitului Teofan: „Ca o prelungire a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, simțim astăzi bucurie în mănăstirea noastră, la ziua pomenirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, prin care Dumnezeu a dat lege de pace creștinismului mult încercat. Înalt Preasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a binevoit a ne binecuvânta această sărbătoare prin venirea la mănăstirea noastră și slujirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii. Din documentația pe care o avem nu se consemnează nicăieri că la acest sfânt lăcaș, cu prilejul hramului, ar fi fost vreodată slujbă arhierească. De aceea, ne bucurăm nespus că drumurile atât de accidentate din această zonă nu l-au împiedicat pe Mitropolitul Moldovei și Bucovinei să vină să ne binecuvânteze mica obște a mănăstirii noastre, biserica și poporul cel binecredincios de pe aceste meleaguri”.

Sărbătoarea Mănăstirii Șoldana s-a încheiat cu o agapă, la care au fost invitați toți cei prezenți.

Comentarii Facebook


Știri recente