Hramul Mănăstirii Nicula

„Maica Domnului îi păzește pe cei ce păzesc poruncile lui Hristos”, a afirmat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, în cuvântul de învățătură adresat zecilor de mii de credincioși prezenți la hramul Mănăstirii Nicula, potrivit Radio Renașterea.

Hramul Mănăstirii Nicula din Arhiepiscopia Clujului a culminat în ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului, cu Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită în sobor de arhierei, preoți și diaconi, de către Înalpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Din sobor au făcut parte și Preasfințitul Macarie al Europei de Nord, Preasfințitul Ignatie Mureșanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, părintele arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, părintele arhim. Nicolae Moldovan, starețul Mănăstirii Nicula, preoți consilieri și protopopi.

Slujba a fost oficiată pe scena special amenajată, la care au avut vedere majoritatea credincioșilor prezenți.

Maica Domnului îi păzește pe cei ce păzesc poruncile lui Hristos

Sărbătoarea de la Nicula este unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din țară. Aici, se adună an de an zeci sau sute de mii de credincioși pentru a o cinsti pe Maica Domnului, cu prilejul prezenței la Nicula a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Cuvântul de învățătură rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei la Nicula, astăzi, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, a făcut referire la Maica Domnului și la importanța ascultării față de poruncile Mântuitorului: „Ascultarea de poruncile lui Hristos ne scoate din toate situațiile dificile. De 2.000 de ani, ori de câte ori creștinii s-au găsit într-o situație grea, Maica Domnului a mijlocit la Mântuitorul Iisus Hristos și dacă acei oameni au ascultat de poruncile Domnului Iisus, ei au scăpat din toate situațiile dificile Dacă păzim poruncile lui Hristos rămânem în iubirea Lui, rămânem în lucrarea Lui și în grațiile Maicii Domnului, pentru că Maica Domnului îi iubește pe cei ce păzesc poruncile lui Hristos”.

La finalul Sfintei Liturghii pelerinii s-au mai închinat Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, au înconjurat bisericuța de lemn din cadrul așezământului monahal, au cântat pricesne și, încet, s-au îndreaptat spre casele lor. Potrivit estimărilor făcute de jandarmi, în aceste zile, au trecut pragul Mănăstirii Nicula peste 60. 000 de pelerini. Unii și-au instalat corturi pentru a se adăposti pe timpul nopții, dar majoritatea au dormit sub cerul liber, chiar dacă vremea nu a fost favorabilă. Încă dinaintea procesiunii cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, din noaptea de 14 august, a început să plouă, însă aceasta nu i-a împiedicat pe credincioși să asiste în continuare la programul liturgic și să rămână în număr foarte mare și astăzi, în ziua hramului, la Sfânta Liturghie Arhierească. Întrebații fiind la final, despre impresiile cu privire la sărbătoarea care tocmai s-a încheiat, pelerinii și-au manifestat bucuria că au mai ajuns încă un an la Mănăstirea Nicula, că s-au putut închina Maicii Sfintei și a-i aduce mulțumiri pentru tot ajutorul pe care l-au primit și îl primesc de la ea. Părerilor lor au fost că nici un efort pe care l-au depus venind la Nicula, nu a fost suficient de mare pentru cât de mult înseamnă pentru ei Maica Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente