Hramul Mănăstirii „Duminica Tuturor Sfinților” din Telcișor-Buscatu

Mănăstirea „Duminica Tuturor Sfinților” din Telcișor-Buscatu, județul Bistrița-Năsăud a fost astăzi, 30 iunie 2013, în sărbătoare. Așezământul monahal și-a sărbătorit în Duminica întâi după Rusalii hramul, întrucât se află sub ocrotirea Tuturor Sfinților. Programul liturgic a debutat încă de sâmbătă seara, din ajun, cu oficierea de la ora 19 a slujbei Privegherii. Astăzi, în ziua de hram, slujbele au început la ora 8:30, când a fost oficiată sfințirea apei și Acatistul Tuturor Sfinților. De la ora 10:00 Arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți, potrivit Radio Renasterea.

La finalul slujbei Părintele Dumitru Cobzaru a rostit un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți la hramul mănăstirii. Schitul „Duminica Tuturor Sfinților”, Telcișor-Buscatu, a fost înființat în anul 1995, la propunerea părintelui Paisie Iloaie, starețul de atunci al Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Țara Năsăudului. Potrivit actualului stareț, Ieromonahul Porfirie Țanc, între anii 1995 – 1997 s-a construit o biserică din lemn în stil maramureșean, care la data de 22 iunie a fost sfințită de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. În anul 2008 datorită faptului că numărul de viețuitori ai Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Țara Năsăudului a scăzut foarte mult, schitul Telcișor-Buscatu a rămas fără viețuitori. În 2011, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a hotărât reînființarea schitului și trimiterea a doi viețuitori de la Mănăstirea Nușeni. Un an mai târziu, în cadrul Sinodului Mitropolitan s-a decis ca schitul Telcișor – Buscatu să primească statut de mănăstire.

Comentarii Facebook


Știri recente