La praznicul Schimbării la Față, Mănăstirea Almăj Putna din județul Caraș-Severin a fost loc de pelerinaj pentru numeroși credincioși din Episcopia Caransebeșului, informează TRINITAS TV.
Cu prilejul hramului, Sf. Liturghie a fost oficiată în altarul de vară din curtea mănăstirii de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, chiriarhul locului. La momentul rânduit, ierarhul a rostit rugăciunea de binecuvântare a strugurilor, potrivit obiceiului.
Piatra de temelie a bisericii mănăstirii a fost așezată în anul 1996.
În încheiere, toți credincioșii prezenți au fost invitați la agapa frățească organizată de obștea monahală.