Hramul Catedralei Mântuirii Neamului

Joia Înălțării este, pentru români, și zi de pomenire a eroilor. Pentru a sublinia caracterul de simbol național și de memorial al tuturor eroilor români, Catedrala Mântuirii Neamului are hramul principal Înălțarea Domnului.

Slujba de Înălțare va fi oficiată în Paraclisul Catedralei de un sobor de preoți, informează TRINITAS TV.

Edificiul, a cărui infrastructură a fost finalizată, urmează să intre într-o nouă etapă de construire. Atât proiectantul, cât și constructorul declară că lucrările de sub cota zero au constituit faza cea mai dificilă a procesului de edificare. Au fost folosite materiale de cea mai bună calitate, s-au utilizat tehnologii dintre cele mai noi și, pentru o parte dintre dificultățile tehnice pe care le presupune o astfel de construcție s-a optat pentru soluții inovatoare.

Detalii despre etapele construirii celui mai important lăcaș de cult al românilor ridicat după Revoluție, despre arhitectură dar și despre simbolistică puteți afla consultând situl catedralaneamului.ro. Tot de pe această platformă online aflați și cum puteți contribui la edificarea Catedralei Mântuirii Neamului.

Comentarii Facebook


Știri recente