Hramul Catedralei din Roman | Tradiția și cinstirea Sfintei Parascheva s-au statornicit la Roman, a spus IPS Ioachim

Hramul Catedralei arhiepiscopale din Roman a fost serbat prin oficierea Sfintei Liturghii de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim. Ierarhul a vorbit credincioșilor despre evlavia românilor la Sfânta Parascheva, cinstită în Catedrala din Roman cu un secol înainte de a fi aduse moaștele ei la Iași.

Împreună cu Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a slujit un sobor de ieromonahi, stareți ai mănăstirilor de pe cuprinsul Eparhiei. La eveniment au participat numeroși credincioși, aducând cinstire sfintelor moaște aflate în tezaurul catedralei, între care și un fragment din moaștele Sfintei Parascheva.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, IPS Ioachim a amintit câteva aspecte istorice legate de catedrala din Roman, unde se simte duhul Sfintei Parascheva și duhurile sfinților care sunt cinstiți aici.

Ierarhul a precizat că bazele catedralei au fost puse în 1408, de voievodul Moldovei, Roman  I Mușat. De asemenea, a evidențiat și icoana Sfintei Parascheva pictată în anul 1550 de marele teolog și Mitropolit Macarie, fost episcop al Romanului, aflată în sfântul locaș.

E adevărat poate că cel mai important pelerinaj al Ortodoxiei se află aici la Iași, în proximitatea noastră, unde sunt sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva, aduse în timpul lui Vasile Lupu și a Sfântului Mitropolit Varlaam Moțoc, însă tradiția și cinstirea Sfintei s-au statornicit la Roman, după cum bine știți din primele începuturi ale acestui așezământ care dintotdeauna a fost unul episcopal, a spus IPS Ioachim.

Înaltpreasfinția Sa a mai spus că românii plecați departe duc cu ei cultul cinstirii sfinților pe toate meridianele pământului.

Ortodoxia noastră s-a răspândit pe întreaga planetă dat fiind faptul că fiii neamului nostru s-au răspândit pe meridianele pământului, duși acolo din cauza unor nevoi, dar cu ei poartă și cinstirea sfinților celor din neamul lor, a încheiat Chiriarhul Romanului și Bacăului.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Paraschevi a locașului de cult romașcan, notează site-ul oficial al eparhiei.

În cadrul slujbei, diaconul Petrea Silviu Daniel a fost hirotonit preot pe seama Capelei Înălțarea Sfintei Cruci a Departamentului de Pompieri din Roman.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente