Hramul capelei și al Centrului Bisericesc Român Ortodox din München

Capela și Centrul Bisericesc Român Ortodox din München și-au sărbătorit hramul ieri, 23 septembrie 2012, eveniment la care a participat Înalt Preasfințitul Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Ele îl au ca ocrotitor pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, monah de origine rusă, care a trăit la Muntele Athos între anii 1892 și1938, prăznuit de Biserica Ortodoxă la 24 septembrie.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înalt Preasfințitul Mitropolit Serafim la Biserica St. Nikolai (Innere Wiener Str. 1, München), potrivit cbrom.de, citat de Ziarul Lumina. În cadrul slujbei a fost hirotonit întru preot și diaconul Ciprian Suciu, slujitor la parohia din Augsburg. Răspunsurile la strană a fost date în parte de grupul coral al centrului, în parte de Corul german ‘Sergius’, condus de diaconul Georg Hahn. Agapa creștinească tradițională a avut loc apoi la Sala parohială ‘Kolping’ (Kirchen-str. 7, München). Astăzi, 24 septembrie, în ziua de prăznuire a Cuviosului Siluan, se vor săvârși slujba Utreniei și Sfânta Liturghie la Capela ‘Sfântul Siluan’.

Comentarii Facebook


Știri recente