Capela „Sfinții 40 de mucenici” din Brăila și-a sărbătorit hramul sâmbătă, 9 martie 2013. Lăcașul de cult e frecventat de membrii comunităților celor cu deficiențe de auz și nevăzători și de persoanele cu handicap din diferite fundații, centre de zi sau permanente care-și desfășoară activitatea în municipiul Brăila.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos a oficiat Sfânta Liturghie, iar la final slujba parastasului.
„Nicăieri nu se evidențiază în concret lucrarea Mântuitorului ca aici unde cei fără de auz aud, cei fără de vedere văd și cei ce nu pot să se deplaseze se deplasează prin generozitatea iubirii, a jertfelniciei și a filantropiei tuturor celor ce au făcut din această comunitatea o icoană deodată a filantropiei, dar și a comuniunii, a frățietății și a dragostei”, a declarat pentru TRINITAS TV Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian.
La final au fost împărțite 150 de pachete cu alimente, iar persoanele cu dizabilități au fost invitate la o agapă în cantina socială „Sfântul Nicolae” și „Sfântul Vasile cel Mare”.
Toate persoanele prezente la hram au primit mucenici.