Hramul Bisericii Sfântul Stelian din Pitești

Biserica „Sfântul Stelian” din incinta Complexului Mavrodolu din Pitești și-a sărbătorit astăzi hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, informează TRINITAS TV.

„Aducem laudă lui Dumnezeu pentru darul vieții pe care ni l-a dat fiecăruia dintre noi, dar și pentru ziua de astăzi binecuvântată de El, ziua Sfântului Stelian, ocrotitorul pruncilor și al acestei biserici lucrată aici unde ne adunăm cu toții la rugăciune”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic.

În bisericile construite în incinta complexului Mavrodolu persoanele cu deficiențe de auz, vedere și rostire sunt implicate în diferite activități sociale, participă la Sfânta Liturghie oficiată de preoți interpreți specializați în limbajul mimico-gestual, scopul fiind integrarea acestora în viața bisericii.

„Unii avem deficiențe la suflet, alții avem deficiențe la trup. De aceea trebuie să avem mare grijă unii de alții, așa cum aici la Pitești avem Departamentul Național de pregătire a cadrelor pentru cei care sunt deficienți de auz, rostire și de văz”, a mai spus Înaltpreasfințitul Părinte Calinic.

Biserica ‘Sfântul Stelian’ din incinta Complexului Mavrodolu din Pitești este primul lăcaș de cult pentru copii din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. Aici se desfășoară mai multe programe de catehizare pentru copii, derulate în parteneriat cu mai multe instituții din oraș.

Comentarii Facebook


Știri recente

Biserica îşi va aduce contribuţia la proiectul european: Pr. Sorin Şelaru despre „Conferința privind viitorul Europei”

În contextul programului „Conferința privind viitorul Europei”, Pr. Sorin Şelaru, directorul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene, a declarat că „Biserica Ortodoxă este pregătită să fie prezentă la toate nivelurile, deschisă dialogului, pentru…

Oficial: Adresele Patriarhiei către autorități privind asistența religioasă și înmormântarea în cazurile de Covid, respectiv sărbătorirea Învierii

În contextul informațiilor apărute în presă, în ultimele zile, cu privire la demersurile pentru modificarea unor acte normative referitoare la persoanele infectate cu noul Coronavirus, prezentăm, mai jos, conținutul adreselor Patriarhiei Române către autoritățile publice…