Hramul așezământului Izvorul Tămăduirii din Marga

În vinerea Săptămânii Luminate, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a participat la hramul Așezământului medical creștin „Izvorul Tămăduirii” din Marga, județul Caraș-Severin. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica așezământului după care a săvârșit și slujba de sfințire de apei, informează TRINITAS TV.

La slujbă au participat credincioși de pe Valea Bistrei, autorități locale, dar și membrii asociației medicale creștine „Izvorul Tămăduirii”. Atunci când va fi gata, așezământul din Marga va cuprinde pe lângă biserică, o clinică și o policlinică unde pacienții vor beneficia de tratamente și terapii naturiste precum și de asistență religioasă.

În Episcopia Caransebeșului, de Izvorul Tămăduirii și-au mai sărbătorit hramul și Mănăstirile Gornea, de pe Clisura Dunării, și Vasiova.

Comentarii Facebook


Știri recente