Hram și aniversare la Chicago

Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena din Chicago s-a aflat în aceste zile într-o dublă sărbătoare. Sfinții ocrotitori au fost prăznuiți în mod deosebit în acest an datorită semnificației anului 2013 ca marcând 1700 de ani de la edictul de toleranță față de creștini de la Milan, edict proclamat de Sf. Împărat Constantin. A doua sărbătoare a Catedralei s-a referit la aniversarea a 10 ani de la fondarea acestei comunități ortodoxe românești în Chicago, potrivit arhiram.ro

Sărbătoarea a început sâmbătă seara 18 mai prin masa festivă și programul de cântece tradiționale de Sf. Paști oferit de corala Catedralei. Invitații comunității românești din Chicago au fost ierarhi, preoți și credincioși ortodocși din zona orașului Chicago. Lor li s-au adăugat preoții slujitori și membrii Consiliului Catedralei, astfel că seara a fost un prilej binecuvântat de întâlnire între comunitatea locală și reprezentanții ortodocșilor din Chicago.

Duminică 19 mai a avut loc Sf. Liturghie și masa festivă de hram. Împreună cu IPS Arhiepiscop Nicolae au slujit PS Episcop Vicar Ioan Casian, preoții Catedralei și P. Cuv. Protos. Gavriil Marin, fost slujitor la acest sfânt altar. PS Ioan Casian a vorbit despre semnificația primirii vestirii Învierii Domnului la slujba Utreniei prin cuvântul Evangheliei, la fel ca și femeile mironosițe. IPS Nicolae a vorbit la încheierea slujbei despre viața și misiunea Sf. Împărați. Apoi despre cele petrecute în cei 10 ani de slujire la Chicago, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile și rugându-L să îi binecuvinteze pe toți slujitorii, ctitorii și binefăcătorii. Masa festivă a inclus și un program oferit de copii și corala Catedralei, ca și de doi soliști de muzică populară.

Marți 21 mai, în ziua prăznuirii Sf. Împărați, la Sf. Liturghie au slujit IPS Nicolae și PS Episcop Peter de la Episcopia Rusă din Chicago, împreună cu preoții Catedralei și P.C. Pr. George Ursache de la parohia Sf. Maria din Chicago. În cuvântul de învățătură, IPS Nicolae a vorbit despre biruința Crucii în viața creștinului, pe urma lui Hristos și a Sf. Împărați.

Catedrala Sf. Împărați Constantin și Elena din Chicago a luat ființă în anul 2003 din dorința credincioșilor ortodocși români din acest oraș de a avea o Catedrală Ortodoxă. Congresul Arhiepiscopiei din iulie 2003 a hotârăt cumpărarea actualei proprietăți ca și Centru Eparhial și nouă Catedrală a Arhiepiscopiei, lucru împlinit pe 9 decembrie 2003. În următorii ani, Catedrala a fost împodobită conform rânduielor Bisericii Ortodoxe cu iconostas, icoane, vitralii. În Clădirea Centrului Eparhial a fost amenajate săli de clasă, birouri, sală de conferințe, bibliotecă și arhivă. Sfințirea Catedralei Sf. Împărați Constantin și Elena a avut loc la încheierea celui de-al 76-a Congres al Arhiepiscopiei în anul mântuirii 2008, luna iulie, ziua 6 în prezența ierarhilor invitați din România și SUA, a preoților Arhiepiscopiei, a delegaților la Congres și a credincioșilor ortodocși români din Chicago.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…