Hram la Paris: Pr. Iulian Nistea explică de ce nu îi putem vedea pe îngeri

Catedrala românilor ortodocși din Paris și-a serbat hramul marți, în ziua de pomenire a Soborului Sf. Arh. Mihail și Gavriil. Părintele Iulian Nistea a vorbit cu acest prilej despre îngeri și rolul lor în istoria mântuirii. El a explicat de ce oamenii în general nu-i pot vedea pe îngeri.

După căderea omului din rai, „spune Scriptura că Dumnezeu a pus la poarta raiului un arhanghel cu o sabie de foc, ca să nu mai poată să mai intre”, a precizat Părintele Iulian Nistea.

Dar aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu mai vrea să-l lase pe om să se întoarcă, ci că „omul, în starea în care este, nu mai poate să mai poarte ceea ce ar vedea și ar trăi în lumea aceea nevăzută”.

„De aceea nu-i vedem față către față nici pe îngeri, nici pe sfinți. Pentru că suntem oameni slabi, care nu am putea să purtăm greutatea descoperirii lumii aceleia”, a explicat Părintele Iulian Nistea.

„Lumea aceea este o lume în care «toate se vor striga de pe case», «cărțile vor fi deschise», «gândurile  vor fi descoperite». Nu va fi nimic ascuns din ceea ce am gândit eu, din ceea ce am spus. Doar sfinții, care au ajuns la umilință, la smerenie desăvârșită, uneori pot să aibă descoperiri și să intre în lumea aceasta, unde toate sunt descoperite”, a continuat clericul.

„Noi nu putem, pentru că, de exemplu, toate gândurile de judecată pe care le-am avut față de oameni în fiecare clipă, în fiecare zi, toate gândurile acestea se vor descoperi și vor fi ca în lumina zilei și ele vor fi în fața lui Dumnezeu și ale îngerilor și ale sfinților. Pentru că nu am smerenie, nu aș putea să port lucrul acesta.”

„Dă, Doamne, ca, din copilul acesta care gângurește, să ajungem, cum spune Sf. Ap. Pavel, la măsura bărbatului celui desăvârșit, care este Domnul nostru Iisus Hristos. La aceasta ne cheamă Dumnezeu și tot creștem pe drumul acesta. Toată viața asta facem”, a mai spus Părintele Iulian Nistea.

Referindu-se la afirmația Mântuitorului: „Nu vă bucurați de aceasta, că duhurile se pleacă vouă, ci vă bucurați mai ales pentru că numele voastre s-au scris în ceruri”, din Evanghelia citită în cadrul slujbei, Părintele Iulian Nistea a subliniat că nu de minuni și de vederea celor nevăzute avem cea mai mare nevoie, ci de împlinirea cuvântului lui Dumnezeu, care înseamnă să rămânem în iubirea și adevărul Lui.

„Nu avem nevoie să avem descoperiri, avem nevoie ca să încercăm să trăim după cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos și, cu ajutorul Sf. Arhangheli și al îngerilor păzitori, să primim și noi cuvântul acesta: Bucură-te, că numele tău este înscris în Împărăția lui Dumnezeu”, a încheiat slujitorul Catedralei din Paris.


Catedrala ortodocșilor români din Paris are hramul „Sf. Arh. Mihail, Gavriil și Rafail”.

Un program amplu a fost organizat în zilele de 4-6 noiembrie 2022 la Paris, pentru a marca o 170 de ani de la constituirea comunității ortodoxe române din Paris, 140 de ani de la achiziționarea bisericii fostului colegiu „Jean de Dormans-Beauvais”, actuala catedrală, și 130 de ani de la sfințirea acesteia.

Recent, a fost lansat și noul website al Catedralei românilor ortodocși din Paris.

Vezi și:

Foto credit: Apostolia TV (captură de ecran)

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente