Catedrala Mitropolitană din Paris în sărbătoare: „Studenții sunt strămoșii noștri aici”

Un program amplu a fost organizat în acest final de săptămână la Paris cu ocazia hramului Catedralei Mitropolitane „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail”. Evenimentele au marcat, totodată, o întreită aniversare: 170 de ani de la constituirea comunității ortodoxe române din Paris, 140 de ani de la achiziționarea bisericii fostului colegiu „Jean de Dormans-Beauvais” și 130 de ani de la sfințirea acesteia.

Centrul evenimentelor a fost Liturghia oficiată duminică în Catedrala din Paris. Alături de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale au slujit Episcopul sârb Justin al Europei Occidentale și alți patru ierarhi români din diaspora.

Predica la Sfânta Liturghie a fost rostită de Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei care, vorbind despre Învierea fiicei lui Iair, a subliniat importanța credinței neîndoielnice.

Mesajul Patriarhului

La finalul slujbei, Arhiereul vicar Teofil de Iberia și Episcopul vicar Marc Nemțeanul au transmis mesajul Patriarhului României, în limbile română, respectiv franceză.

„În aceste momente solemne de întreită aniversare, în 2022, vă adresăm felicitări şi binecuvântări dumneavoastră, tuturor membrilor acestei vechi comunități ortodoxe româneşti, pentru fidelitatea, curajul și demnitatea cu care ați înfruntat vremurile de persecuţie comunistă, ducând crucea grea a exilului”, a transmis Patriarhul României.

„Noilor generații de români stabiliți la Paris, precum şi tuturor familiilor franco-române, cu multă preţuire, vă adresăm îndemnul părintesc de a-L mărturisi permanent pe Hristos Cel răstignit şi înviat, cu smerenie şi blândeţe, cu speranţă şi bucurie, potrivit tradiţiei poporului român”, a mai spus Patrirahul care a transmis felicitări Sinodului Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.

„Studenții sunt strămoșii noștri aici”

Ultimul dintre vorbitori a fost Mitropolitul Iosif care a subliniat caracterul internațional al comunității formate pe lângă Catedrala Mitropolitană din Paris unde s-au rugat și se roagă mai multe națiuni.

În acest sens, IPS Iosif a menționat participarea la evenimentul aniversar a reprezentanților din cinci Patriarhii Ortodoxe: Constantinopol, Georgia, Bulgaria, Serbia și România.

Ierarhul a vorbit despre istoricul lăcașului de cult vechi de șase secole, dar și despre comunitatea ortodoxă română din Paris, constituită în 1852 sub conducerea arhimandritului Iosafat Snagoveanu și formată în principal din membrii „Societății Studenţilor (moldo-valahi) români”.

„Tinerii studenți sunt cei care au înființat această comunitate. În mod paradoxal, studenții români de la Paris sunt strămoșii noștri aici”, a spus Mitropolitul Iosif.

La Catedrala din Paris a fost așezat spre cinstire duminică un fragment din moaștele Sf. Nectarie adus de la Iași de Pr. Petrică Lehaci, parohul Bisericii „Sf. Nectarie” din municipiu.

La sărbătoarea Catedralei din Paris au fost prezenți, de asemenea, Gheorghe-Florin Cârciu, secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, Simona Junescu, Consulul General al României la Paris, Ruxandra Mangu, reprezentantă a Ambasadei României la Paris.

Evenimentul a continuat după amiază cu un concert al tinerilor artiști români de la Paris și convorbiri duhovnicești.

Foto credit: Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale

Comentarii Facebook


Știri recente