Hram la mănăstirile transilvănene

La praznicul Izvorului Tămăduirii din Săptămâna Luminată, străvechea vatră monahală de la Izbuc, din Eparhia Oradiei, și-a sărbătorit cel dintâi hram, Izvorul Tămăduirii. Mare sărbătoare a fost, ca în fiecare an, și la Mănăstirea Crișan, județul Hunedoara, precum și la Mănăstirea Rohia, județul Maramureș, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Justinian, al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, săvârșit Sfânta Liturghie pe altarul de vară din incinta Mănăstirii Rohia, județul Maramureș, cu ocazia harmului mic, sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor din care au făcut parte Preasfințitul Iustin Sigheteanul, arhiereul-vicar, preoți și diaconi.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, PS Iustin Sigheteanul a conferit distincția „Crucea Voievodală Maramureșeană” – pentru laici, președintelui Consiliului Județean Maramureș, Zamfir Ciceu, pentru sprijinul acordat Mănăstirii Rohia, prin îmbunătățirea drumului de acces spre acest important așezământ monahal, iar primarului orașului Târgul Lăpuș, Mitru Leșe, pentru împreuna lucrare la acest obiectiv, i-a conferit diploma „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” mulțumindu-le și adresându-le rugămintea de a sprijini pe mai departe lucrarea socială și culturală a Bisericii Ortodoxe din toate comunitățile județului.

Hram la Mănăstirea Izbuc

Peste patru mii de pelerini din Bihor, din județele limitrofe, dar și din alte colțuri ale țării precum Bistrița-Năsăud, Timiș, Craiova, au participat la hramul Mănăstirii Izbuc, așezământ monahal cunoscut în țară și în străinătate pentru izvorul tămăduitor, Izbuc, și datorită icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, existentă în mănăstire din momentul întemeierii acesteia, în 1926, făcută după icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Mănăstirea Vărzărești. Pelerinii au ajuns la mănăstire din ajunul sărbătorii, luând parte la slujba privegherii săvârșită de arhim. Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor și stareț al mănăstirii, și la procesiunea la izvorul Izbuc, cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și cu racla cu Sfinte Moaște. Credincioșii au luat parte, apoi, la taina Sfântului Maslu și la săvârșirea Sfintei Liturghii, urmată de slujba sfințirii apei, Aghiasma Mică.

În ziua praznicului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, înconjurat de un sobor de 57 de ieromonahi, preoți și diaconi, în altarul de vară al mănăstirii, în prezența a peste patru mii de credincioși. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de maici de la mănăstirile „Sfânta Cruce” și „Buna Vestire” din Oradea, condus de stavrofora Pavelida Bădilă, stareța Mănăstirii „Buna Vestire”.

Sărbătoarea Maicii Domnului

În cuvântul de învățătură, PS Sofronie a arătat rolul deosebit de important pe care Maica Domnului l-a avut și îl are în istoria mântuirii, ca Maică a Luminii, ca ajutătoare și pururea rugătoare pentru întreaga omenire, precum și rolul Maicii Domnului de protectoare a tuturor călugărilor, monahi și monahii, și a mănăstirilor, dimpreună cu toți pelerinii acestora. „Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare specială din perioada pascală dedicată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, văzută ca icoană a Izvorului Tămăduirii, pentru că Fiul ei, pe Care L-a născut, la plinirea vremii, Domnul nostru Iisus Hristos, Cuvântul Cel Veșnic al Tatălui, întrupat din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, este Cel Care aduce tuturor oamenilor tămăduirea bolilor și neputințelor sufletești și trupești, dar și tămăduirea din răul cel mai mare, moartea, pe care a biruit-o prin Învierea Sa cea de a treia zi”, a arătat ierarhul. La final, PS Sofronie a felicitat pe arhim. Mihail Tărău și obștea mănăstirii pentru lucrarea duhovnicească, ctitoricească și misionară. Apoi, toți credincioșii au primit aghiasmă, pregătită în recipiente speciale pentru această sărbătoare și merinde pentru trup, bucate tradiționale alese, care au întregit bucuria și frumusețea praznicului.

Sărbătoarea mănăstirii hunedorene Crișan

De praznicul „Izvorul Tămădurii”, Mănăstirea Crișan, din comuna Ribița, județul Hunedoara, și-a serbat hramul. și anul acesta sărbătoarea a avut o semnificație specială, fiind binecuvântată cu prezența moaștelor Sfântului Antonie de la Iezerul-Vâlcea, care au fost aduse în județul Hunedoara la inițiativa Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, de o delegație condusă de Preasfințitul Emilian Lovițeanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

În ziua praznicului, Sfânta Liturghie a fost oficiată în altarul de vară al mănăstirii, de ierarh, într-un ales sobor din care au făcut parte PS Emilian Lovișteanul, preoți și diaconi. Credincioșii care au venit în număr mare din toată țara Zarandului dar și din alte locuri din județ și din țară, s-au putut bucura de binecuvântarea harului divin revărsat prin rugăciunile săvârșite. În aceeași seară, Sfintele Moaște au fost aduse în procesiune de la Mănăstirea Crișan la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Deva, unde au rămas pentru închinare până sâmbătă, 11 mai.

Sărbătoare la Schitul Foltea

Hramul Schitului Foltea din județul Sibiu a adunat mulțimi de credincioși din Mărginimea Sibiului pentru a se ruga împreună cu soborul de preoți la sfintele slujbe. Situat într-o zonă pitorească, schitul este un loc de pelerinaj în zonă, iar la Izvorul Tămăduirii, sute de credincioși poposesc aici. Sfânta Liturghie a fost oficiată de protopopul de Săliște Ioan Ciocan, înconjurat de un sobor format din preoți din parohiile din Săliște, Aciliu, Rod, Tilișca, Galeș și Vale. Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba de sfințire a apei și de cea a Sfântului Maslu.

După Sfânta Liturghie, protopopul Ioan Ciocan a ținut un cuvânt de învățătură în care i-a îndemnat pe cei prezenți să păstreze credința strămoșească, să nu contenească în a săvârși faptele bune și să arate iertare și iubire față de aproape, iar la final a adresat mulțumiri celor două monahii de la schit, preotului slujitor de la acest altar, Romul Roșca, preoților și credincioșilor prezenți.

Comentarii Facebook


Știri recente