În ziua sărbătorii Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august 2016), Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Făgețel, cu prilejul celui de-al doilea hram al aşezământului monahal de pe Valea Trotușului, informează Alexandru Moroianu, Consilier Mass Media al Eparhiei.
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa le-a vorbit credincioșilor prezenți despre sărbătoarea închinată acestui mare prooroc.
În cadrul Sfintei Liturghii tânărul Racz Andrei a fost hirotonit în treapta diaconiei pentru a sluji la Capelele Unităților Militare din cadrul Brigăzii Vânători de Munte „Virgil Bădulescu” din Miercurea Ciuc. Tânărul preot Pintilie Ciprian a fost hirotesit duhovnic.