Hram la Mănăstirea Caraiman

La Mănăstirea Caraiman, cu prilejul hramului, Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de obștea mănăstirii și de preoți din Protoieria Câmpina, a oficiat ieri, 14 septembrie, Sfânta Liturghie arhierească, informează „Ziarul Lumina”.

„La poalele vârfului Caraiman din masivul Bucegi, în orașul Bușteni, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, s-a ridicat în anul 2000 Mănăstirea Caraiman, cu hramul ‘Înălțarea Sfintei Cruci’. Inițial, a fost construită o biserică din lemn cu hramul ‘Acoperământul Maicii Domnului’, sfințită la 21 octombrie 2001. În aceeași zi s-a oficiat și slujba de sfințire a locului și a pietrei de temelie la biserica cea mare cu hramul ‘Înălțarea Sfintei Cruci’. Lucrările de ridicare a sfântului lăcaș au fost finalizate și urmează a se începe lucrările de pictură. Au participat credincioși din Bușteni, din împrejurimi și din țară’, a declarat părintele protopop Costică Dumitru al Protoieriei Câmpina.

Comentarii Facebook


Știri recente