Hram la mănăstirea argeșeană Ionești

În ziua sărbătorii Sfintei Treimi, Mănăstirea din satul Ionești, comuna Buzoiești, protopopiatul Costești, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Foarte mulți credincioși au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie Arhierească oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic înconjurat de un sobor de peste 23 de preoți și diaconi.

Cei prezenți au primit mesajul Înaltpreasfinției Sale de a săvârși orice lucrare cerând de fiecare dată binecuvântarea și ajutorul Sfintei Treimi. De asemenea, Înaltpresfinția Sa a amintit de importanța nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, care a avut un rol determinant în lucrarea de mântuire a neamului omenesc. În cuvântul de învățătură, chiriarhul Eparhiei Argeșului și Muscelului a mulțumit celor prezenți pentru ajutorul oferit la construcția Mănăstirii Sfânta Treime din Ionești, potrivit episcopiargesului.ro.

În anul 1999, la îndemnul Înaltpreasfinției Sale, s-a așezat piatra de temelie a acestui sfânt lăcaș de rugăciune. Tot în același an la Mănăstirea Sfânta Treime din Ionești a fost oficiată prima Sfântă Liturghie arhierească. În perioada 1999-2011, deși a fost cunoscută sub titulatura de mănăstire, a funcționat ca biserică de mir. La 1 septembrie 2011 a devenit oficial mănăstire prin așezarea unei obști monahale aflate sub conducerea părintelui stareț Ioachim Zlotar.

Lucrările de construcție au continuat într-un ritm alert în perioada 2011 – 2013, acestea fiind desfășurate sub purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic și prin implicarea directă a biroului economic și construcții, coordonat de părintele consilier Arhidiacon Caliopie Cristian Ichim.

Comentarii Facebook


Știri recente

LIVE: Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba Învierii la Catedrala Patriarhală. Mii de credincioși sunt prezenți la eveniment pe esplanada Palatului Patriarhiei. Patriarhul României oferă credincioșilor Lumina Sfântă de pe treptele Reședinței Patriarhale, după care urmează…