Hirotonie în parohia mehedințeană Giurești

Credincioșii parohiei mehedințene Giurești și-au cunoscut noul păstor sufletesc sâmbătă, 5 octombrie, cu ocazia unei vizite pastorale a Chiriarhului locului. Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a hirotonit întru preot pe diaconul Nicolae Cotoi pe seama bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

„Toată suflarea creștinească și-a îndreptat pașii, la ceas de bucurie, către vechea bisericuță, iar tinerii satului au întâmpinat alaiul de preoți înveșmântați în tradiționalul port popular. Împreună cu ierarhul mehedințean, s-a rugat pentru curata și îndelungata pastorație a noului hirotonit un întreg sobor de preoți și diaconi. Tânărului slujitor al Sfântului Altar i-au stat alături familia și apropiații, precum și turma pe care o va păstori de acum înainte. După ce a citit solemn mărturisirea dreptei credințe și jurământul preoțesc, părintele Nicolae Cotoi a pecetluit cele făgăduite prin semnarea documentelor împreună cu soția, urmând să se stabilească în parohia în care își va desfășura activitatea sub oblăduirea lui Dumnezeu”, ducpă cum a precizat Cătălin Cernătescu.

După Sfânta Liturghie, protoiereul de Baia de Aramă, părintele Vasile Ganțu, a dat citire actului oficial de instalare a slujitorului Nicolae Cotoi în funcția de preot paroh în satul Giurești. Preasfințitul Părinte Nicodim i-a dăruit acestuia Sfânta Evanghelie, spre propovăduirea cu timp și fără timp a cuvântului Domnului, Sfânta Cruce, ca pavăză și armă nebiruită împotriva vrăjmașului diavol și cheia bisericii, cu care va deschide ușa sfântului lăcaș tuturor credincioșilor.

Înainte de a veni în parohie ca un păstor de suflete, investit cu harul ales al slujirii lui Dumnezeu și a credincioșilor încredințați, părintele Cotoi va petrece 40 de zile slujind Sfânta Liturghie la Sfânta Mănăstire Vodița.

În încheiere, de față cu toți cei prezenți, ierarhul mehedințean i-a acordat rangul de iconom stavrofor fostului preot paroh, Ioan Nistoran, pensionat din pricina unor probleme de sănătate. Tototată, Părintele Episcop a lăudat vrednicia sa și activitatea pastorală desfășurată de-a lungul a 45 de ani de preoție.

Comentarii Facebook


Știri recente