Hirotesii la Reședința Patriarhală | „Cine a mai rămas om răbdător? Duhovnicul”

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hirotesit miercuri 11 duhovnici în Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. În sfaturile oferite la final clericilor, Preafericirea Sa a făcut referire la răbdare – virtutea cea mai mare recomandată de unul dintre cei mai mari duhovnici ai României, Părintele Cleopa.

Miercuri s-au împlinit 107 ani de la nașterea Părintelui Cleopa Ilie.

Cei 11 preoți hirotesiți în duhovnic miercuri, 10.04.2019. ©Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru

”Răbdare, răbdare, răbdare

„Din tot ce a vorbit Părintele Cleopa aceasta s-a reținut: că răbdarea este cea mai mare virtute”, a evidențiat Patriarhul României.

„În ziua de azi mai ales, când nu mai au oamenii răbdare, se va căuta cu lumânarea cine a mai rămas un om răbdător. Și atunci să spunem: duhovnicul”, a subliniat la finalul slujbei Părintele Patriarh.

”Oamenii vin la spovedanie să fie ascultați

Patriarhul Daniel a precizat că persoanele care vin la spovedanie nu sunt toate de aceeași „vârstă duhovnicească”. Duhovnicul trebuie să-i trateze pe fiecare după „personalitatea, universul lui spiritual, profilul și evoluția vieții duhovnicești aparte”, să-i asculte cu atenție și să evite superficialitatea.

Deși fiecare are un profil spiritual unic, „mulți oameni vin la spovedanie mai ales pentru ca să fie ascultați. Că nu prea ascultă nimeni”, a constatat Părintele Patriarh.

„Ei nu așteaptă să li se dea soluții miraculoase”, a adăugat Preafericirea Sa. „Dar faptul că a spus greutățile, necazurile, lupta, ispitele îi ajută foarte mult să continue lupta duhovnicească, să se încurajeze”.

Mai ușor se construiește o catedrală decât se formează un bun creștin

Patriarhul Daniel le-a oferit mai multe recomandări noilor duhovnici și le-a spus că toate acestea trebuie aplicate „cu multă înțelepciune și cu speranța că oamenii se îndreaptă în mod treptat”.

În acest context, Patriarhul României a făcut din nou referire la Părintele Cleopa, cel care i-a fost naș de călugărie Preafericirii Sale.

Părintele Patriarh a amintit afirmația Arhimandritului Cleopa la finalizarea construcției bisericii mari a Mănăstirii Sihăstria, care a durat 4-5 ani: „Mai ușor se face o catedrală decât se formează un monah”.

„Am putea spune: mai ușor se construiește o biserică mare decât se formează duhovnicește un bun creștin”, a subliniat Părintele Patriarh Daniel.

Preafericirea Sa a motivat dificultatea acestei conlucrări de schimbare, de edificare spirituală pe faptul că se lucrează cu libertatea omului.

„Noi îndemnăm, propunem”, a explicat Patriarhul. „Dacă omul ia «medicamentele», se face sănătos, dacă le aruncă sau doar le degustă, nu au efect”, a adăugat Preafericirea Sa referindu-se la duhovnic ca la un medic duhovnicesc.

„Dar mila, harul lui Dumnezeu sunt cele dintâi, apoi știința noastră. Și trebuie și multă rugăciune pentru fiii duhovnicești”.

Pe lângă cei 11 duhovnici, Patriarhul României a hirotesit miercuri, 10 aprilie 2019, alți 36 clerici în rangurile de: protosinghel, iconom stavrofor, iconom și sachelar.

Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru

Comentarii Facebook


Știri recente