Patriarhia Română lansează Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”.
Concursul, organizat de Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei Române în parteneriat cu Ministerul Educației şi Cercetării, se desfășoară în perioada 21 decembrie 2020 – 22 august 2021 și este legat de tema Anului Omagial 2021: pastorația românilor din afara României.
Inițiativa își propune să contribuie la crearea unor legături sau înfrățirea între comunitățile din țară și cele din diaspora, prin conștientizarea rolului activ pe care îl are Biserica în viața comunității, în susținerea legăturilor dintre oameni, fie membri ai aceleiași familii, comunități sau comunități parohiale diferite.
Ce presupune concursul?
Concursul va consta în realizarea unui proiect de comunicare și schimb de experiențe și trăiri prin imagini, sunet și film de către copii sub îndrumarea preotului și a profesorilor.
Proiectul realizat de grupurile participante va avea un caracter cultural, care se va putea direcționa și spre acțiuni filantropice sau de caritate, fiind realizat și implementat în întregime de copii. El va contribui la dezvoltarea creativității prin libertatea oferită participanților în inițierea unor idei de proiect și a sentimentelor de atașament față de familie și valorile ei.
Prin raportarea la tematica anului omagial copiii vor fi îndemnați să se apropie mai mult de părinții lor, iar preoții și profesorii implicați vor fi încurajați să acorde prioritate familiei în orizontul activității pastorale și didactice. Se va pune accent pe nevoia copiilor de a comunica on-line între ei: cei de aici cu cei din diaspora, împărtășirea de fotografii.
Spre exemplu, unii pot realiza creații cu tema „dor de casă”, iar cei din țară cu „dorul de părinții plecați”.
Vor fi elaborate proiecte care să se preteze la mediul online, mediul cel mai facil pentru dialogul dintre persoanele de acasă și cele plecate în afara țării.
Acest proiect se poate contura într-o inițiativă de descoperire a realității de aici și de acolo, de conștientizare a rolului vieții Bisericii din diaspora și de aici. Un proiect care se va continua și după terminarea formală a concursului.
Calendar
- 21 decembrie 2020 – 15 ianuarie 2021 – transmiterea conceptului și promovarea concursului
- 15-31 ianuarie 2021 – conceperea (mini)proiectelor
- 01-28 februarie – desfășurarea activităților proiectate
- 01-15 martie – depunerea miniproiectelor la protopopiate
- 17-31 martie – evaluarea și premierea miniproiectelor la nivel de protopopiat
- 01-06 aprilie – transmiterea celor trei miniproiecte câștigătoare către eparhii
- 07-30 aprilie – evaluarea și premierea miniproiectelor la nivel de eparhie
- 28 aprilie-04 mai – transmiterea miniproiectelor câștigătoare (premiul I la nivel eparhial), a fișelor de evaluare individuală și colectivă, Sectorului Teologic-Educațional al Patriarhiei Române.
- 21 mai – Premierea miniproiectelor la nivel național
Vezi toate detaliile în Conceptul Concursului Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”.
Foto: Grupul tinerilor NEPSIS din Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” – Ciriè. ©Episcopia Italiei