Google Maps va integra, în timp real, transportul metropolitan București-Ilfov

Locuitorii Bucureştiului vor putea vedea în timp real pe Google Maps, unde se află metroul, tramvaiul, troleibuzul sau autobuzul cu care vor să se deplaseze dintr-un punct în altul al Capitalei.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-IF (TPBI) este pe finalul discuțiilor cu Google pentru implementarea pe aplicația Google Maps a datelor tuturor mijloacelor de transport din Capitală și Ilfov.

„Ar trebui într-un termen de câteva luni de zile să avem în final tot transportul metropolitan București-Ilfov pe Google Maps. Evident nu putem face fără colaborare cu STB și cu ceilalți parteneri”, a declarat Celestin Drăgănescu, membru TPBI, în cadrul dezbaterii „Marele București”.

Tot pe aplicația Google Maps va fi și un program cu ora la care pleacă din stație și ora la care ajunge la destinație mijlocul de transport ales, în funcție de condițiile de trafic, la fel ca în marile capitale europene.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente