Germania: La Bernau am Chiemsee a fost oficiată prima liturghie ortodoxă în limba română

Părintele Alexandru Nan, Protopop de Bavaria, a oficiat duminică prima Sfântă Liturghie la Bernau am Chiemsee, aproape de granița cu Austria.

Au participat în jur de 30 de credincioși, adulți și copii, veniți din München și din localitățile bavareze situate pe malul vestic al lacului Chiem (Bernau, Prien, Aschau).

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Armonia” al Parohiei Ortodoxe Române „Nașterea Domnului“ din München.

Părintele Protopop le-a vorbit credincioșilor despre convertirea lui Zaheu și despre stabilirea datei de 30 ianuarie pentru cinstirea comună a celor Trei Mari Ierarhi ai Ortodoxiei.

Foto: Mitropolia Germaniei

La sfârșitul slujbei, credincioșii au primit în dar câte o carte de rugăciuni de la Editurile Patriarhiei.

„Nu mai este pentru nimeni un secret faptul că numărul românilor care emigrează în străinătate a crescut în ultimii ani, fenomen care continuă chiar și în timp de pandemie”, transmite Protopopul de Bavaria pe site-ul Mitropoliei Germaniei.

Părintele Alexandru Nan a explicat că, pe fondul crizei de locuri de muncă generată de pandemie, mulți români migrează din Italia, Spania spre Germania și în special spre cele mai prospere landuri ale acesteia: Bavaria și Baden Württemberg.

„În acest context, dorința permanentă a Înaltpreasfințitul Părinte Serafim este aceea de a intensifica activitatea pastoral-misionară pe teritoriul Germaniei și în celelalte țări care se află sub jurisdicția Mitropoliei”, a mai precizat protopopul.

Slujba a fost oficiată în biserica catolică „Sf. Laurențiu” din localitate, pusă la dispoziție de Arhiepiscopia Catolică de München și Freising.

Foto credit: Mitropolia Germaniei

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente