Gânduri la Evanghelia Duminicii a 24-a după Rusalii

Reflectând asupra Evangheliei Duminicii a douăzeci și patra după Rusalii, Patriarhul Daniel a vorbit despre suferință și deznădejde, care se vindecă prin smerenie și credință puternică.

„Suferința, boala și moartea sunt urmările păcatului, iar Hristos Domnul a venit în lume ca să vindece pe oameni de păcat, de boală”, explică Patriarhul în predicile sale.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Basilica News Agency (@basilica.ro) pe

„Evanghelia de astăzi este la prima vedere o prezentare a suferinţei şi a întristării. Dar în mijlocul suferinţei şi întristării oamenilor, Hristos Domnul, iubitorul de oameni, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, arată marea Lui milostivire sau compasiune pentru oameni, vindecându-i”, a precizat Părintele Patriarh.

Părintele Patriarh a spus că în acest text evanghelic vedem legătura dintre smerenia lui Iair, smerenia femeii bolnave de hemoragie şi smerenia lui Iisus.

„Din această Evanghelie învăţăm că un creştin cu adevărat smerit nu cade în deznădejde, ci caută tot timpul cum să-şi redobândească sănătatea ca fiind dar al lui Dumnezeu. El ştie că şi atunci când nu se vindecă boala trupului său, totuşi, Dumnezeu doreşte mântuirea sufletului său şi dobândirea vieţii veşnice. Deci, Evanghelia de astăzi este Evanghelie a speranţei, a vindecării şi a învierii omului prin iubirea milostivă a lui Dumnezeu”.

Pentru mai multe citate şi imagini inspiraţionale, urmăreşte-ne pe Instagram !

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente