Evanghelia acestei duminici (Duminica a V-a din Postul Mare) ne introduce în atmosfera ultimelor zile din viața pământească a lui Iisus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat. Cuvintele Sfintei Scripturi din această zi sunt extrem de grăitoare despre un nou mod de atitudine a omului, nu numai față de Dumnezeu, ci și față de semenii lui, față de lumea înconjurătoare. Evanghelistul Marcu ne relatează că Iisus împreună cu Apostolii Săi mergeau (se suiau) la Ierusalim, vorbindu-le despre cele ce se vor întâmpla cu El peste câteva zile.
„Iată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor; Îl vor osândi la moarte și-L vor da în mâna păgânilor. Îl vor batjocori, și-L vor scuipa, și-L vor biciui, și-L vor omorî, dar după trei zile va învia” (Marcu 10, 33-34). Doi dintre Apostolii Domnului: Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu, gândind în mod pur lumesc că Domnul va întemeia o împărăție lumească, îi cer Mântuitorului să le dea voie să stea unul de-a dreapta și altul de-a stânga Sa în slava Sa (cf. Marcu 10, 37). Iisus Hristos le respinge cererea celor doi Apostoli, zicându-le că nu știu ce cer, întrebându-i astfel: „Puteți să beți paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Și Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veți bea și cu botezul cu care Mă botez vă veți boteza, dar a ședea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit” (Marcu 10, 38-40).
După aceste cuvinte, dialogul Mântuitorului cu ucenicii Săi se desfășoară pe alte coordonate care se află în legătură cu cele prezente în dialogul anterior. Gândirea și mentalitatea Apostolilor erau tributare gândirii și mentalității vremii lor, aflate în contradicție cu ceea ce gândea și dorea Iisus Hristos. Mântuitorul face o paralelă între mentalitatea lumească de până la El, cu privire la sensul slujirii oamenilor, mentalitate care înțelegea slujirea ca pe ceva degradant, înjositor, care nu trebuie urmat de oameni, fapt ilustrat de cei ce se aflau în fruntea obștilor, a popoarelor vremii de atunci, care înțelegeau raportul lor cu supușii, în deplină contradicție cu acela pe care îl propune Hristos. El spune ucenicilor: „Știți că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru; și care va vrea să fie întâi între voi, să fie slugă tuturor” (Marcu 10, 42-44).
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
