Găbud: Arhid. Sorin Mihalache se întâlnește cu profesorii pentru a căuta soluții la educația unei generații dopaminergice

Schitul „Sf. Ioan Evanghelistul” din Găbud, județul Alba, va găzdui în perioada cuprinsă între 28 și 30 martie un eveniment educațional dedicat provocărilor și soluțiilor pentru generația dopaminergică, sub coordonarea Arhid. Lect. Sorin-Adrian Mihalache.

Părintele Sorin Mihalache este cunoscut pentru cercetările sale în domeniul neuroștiințelor și va aborda teme esențiale privind gestionarea și îmbunătățirea calității vieții în contextul actual, caracterizat de provocările legate de dependența de stimuli externi și de gestionarea dopaminei.

În cadrul evenimentului, participanții vor putea afla soluții concrete pentru a îmbunătăți echilibrul emoțional și mental. Conferințele se adresează profesorilor care doresc să integreze în procesul de învățare valori creștin-ortodoxe și de formare a caracterului moral al elevilor.

Părintele Adrian-Sorin Mihalache vine cu trei provocări esențiale și trei soluții posibile, într-o conferință care nu se vrea doar un diagnostic, ci un plan de acțiune.

Discuțiile se vor concentra pe gestionarea efectelor negative ale stimulilor rapid accesibili, cum ar fi tehnologia și media socială, care pot duce la dezechilibre în producția de dopamină.

Pentru înscriere, participanții sunt invitați să acceseze platforma online disponibilă, iar pentru informații suplimentare pot contacta organizatorii la numărul de telefon 0743 178517.

Foto Credit: Mitropolia Germaniei


Știri recente