Catedrala episcopală din Gyula, a Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, va fi în curând restaurată. Această hotărâre a fost luată în urma unor întâlniri dintre reprezentanții Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria și cei ai Oficiului pentru Protecția Monumentelor Istorice de la Bichișceaba (Békéscsaba), Ungaria, după cum informează Ziarul Lumina.
Întâlnirea dintre reprezentanții celor două instituții, Preasfințitul Episcop Siluan și Albert Dobos, și specialiști din Budapesta a avut loc luni, 25 februarie, la sediul Centrului eparhial din Gyula, iar aprobarea pentru efectuarea lucrărilor de restaurare interioară a lăcașului de cult vizează mai mult frescele realizate de pictorul Bela Predmerszky din Budapesta în 1928, informează Biroul de presă al eparhiei. În urmă cu aproximativ doi ani, la impunătoarea biserică din zid, construită în anul 1802, au fost executate lucrări de izolare a zidurilor împotriva igrasiei și s-a montat sistemul de încălzire sub noua pardoseală. Aprobarea s-a dat pe baza documentației întocmite de specialiștii în restaurare Seres András și Bóna Istvan. „O ultimă aprobare, tot din partea Oficiului pentru Protecția Monumentelor Istorice de la Bichișceaba, se referă la anumite lucrări de amenajare la parcul de lângă Catedrala episcopală, unde ar urma să fie amplasate două porți de lemn, cu specific ortodox și românesc, și un altar de vară mobil. Și această aprobare va fi dată într-un interval foarte scurt, astfel încât în următoarele zile să poată fi semnat contractul de finanțare din cadrul proiectului european transfrontalier, pe tema turismului religios, înaintat în comun de Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria cu Arhiepiscopia Aradului. Proiectul presupune anumite lucrări de restaurare la lăcașul de cult, dar și construcții noi, precum cele menționate mai sus, în parcul de lângă catedrală sau paraclisul de lemn în stil maramureșean de la Otlaca Pustă și alte lucrări de amenajare cu specific religios și turistic, în parcul de lângă biserica ortodoxă Micălaca Veche II din Arad. De asemenea, proiectul prevede și organizarea unor activități de către cele două eparhii, cum sunt trasee de pelerinaje între Arad, Gyula și alte localități din cele două țări, dar și alte manifestări religioase comune”, se mai precizează în comunicat.
Dacă toate formalitățile vor decurge potrivit așteptărilor, lucrările de restaurare ar putea începe în cursul lunii aprilie a acestui an, pentru ca la sfârșitul lunii martie 2014 să fie împlinite toate punctele prevăzute în proiectul european.