Fragmente din moaștele Sfinților Împărați vor fi așezate în ctitoria lui Tomșa

O delegație din Grecia, condusă de arhimandritul Ignatios Zakakis, având binecuvântarea Înalt Preasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și a Preafericitului Ieronim, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Elade, va poposi luni după-amiază în biserica de lemn de la Rădășeni pentru a aduce fragmente din moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, de protecția cărora se bucură acest lăcaș, precum și un fragment din Crucea răstignirii, informează „Ziarul Lumina”.

La bisericuța de lemn din Rădășeni oaspeții greci vor fi așteptați de Înalt Preasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, de preotul paroh Constantin Rotar și de un sobor de preoți și diaconi din parohiile vecine, care vor oficia slujba de primire. „Odată cu resfințirea de anul trecut, când s-au împlinit 400 de ani de la ctitorire, biserica a primit și cel de-al doilea hram – «Sf. Împărați Constantin și Elena». Arhimandritul Ignatios Zakakis, având binecuvântarea Preafericitului Ieronim, va dărui bisericii noastre părticele din moaștele acestor sfinți, precum și din Crucea răstignirii Mântuitorului”, a precizat părintele paroh Constantin Rotar.

Luni, începând cu ora 18:00, la bisericuța din Rădășeni va avea loc slujba de Priveghere, oficiată de IPS Pimen, alături de un sobor de preoți și diaconi, urmând ca marți, pe 21 mai, slujba Sfintei Liturghii să fie oficiată de cei doi ierarhi greci, alături de părintele paroh Constantin Rotar. „E o minune dumnezeiască faptul că atunci când s-au împlinit 400 de ani am putut să aducem moaștele Sf. Mercurie și Ecaterina, iar acum putem aduce, chiar în ziua când sărbătorim pentru prima dată cel de-al doilea hram al acestei biserici, moaștele Sf. Împărați. Numai prin voia lui Dumnezeu s-a putut întâmpla acest lucru”, consideră parohul.

Bisericuța de lemn a Rădășenilor reprezintă o pagină importantă în istoria și spiritualitatea zonei, fiind ridicată de domnitorul Ștefan Tomșa, în urmă cu patru veacuri. Lăcașul poartă hramurile „Sf. Mercurie și Ecaterina” și „Sf. Împărați Constantin și Elena”, aici aflându-se deja părticele din moaștele Sf. Mercurie și ale Sf. Ecaterina, dar și din cele ale Sf. Nectarie.

Prin grija și strădania pr. Constantin Rotar, biserica de lemn de la Rădășeni este astăzi unul dintre cele mai bine conservate și mai corect restaurate monumente ale arhitecturii în lemn din întreaga Moldovă.

Comentarii Facebook


Știri recente