Fragmente din lirica eminesciană proiectate pe Palatul Culturii din Iaşi

Pe turnul Palatului Culturii din Iaşi au fost proiectate miercuri seara imagini cu portretul lui Mihai Eminescu şi poezii ale marelui poet naţional, informează Agerpres.

Acţiunea a fost prilejuită de Ziua Culturii Naţionale, la împlinirea a 170 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu.

Cu ajutorul proiecţiei, ieşenii au putut citi versuri din „Lacul”, „Criticilor mei” şi „Iubind în taină”.

Palatul Culturii a găzduit şi evenimentul artistic „Porni Luceafărul”, aflat la cea de-a zecea ediţie.

Manifestarea s-a desfăşurat sub patronajul Ministerului Culturii, Complexului Muzeal Naţional „Moldova” şi Direcţiei Judeţene pentru Cultură Iaşi, având drept parteneri Academia Europeană pentru Cultură şi Artă din Chişinău şi Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi.

Foto credit: Palatul Culturii Iaşi


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…