Fostul protopop de Făgăraș a fost desemnat cetățean de onoare al municipiului cu același nume

Preotul pensionar Cornel Ursu, fost protopop de Făgăraș, a fost desemnat miercuri cetățean de onoare al municipiului Făgăraș.

Consilierii locali au aprobat în ședința de consiliu de miercuri proiectul privind acordarea acestui titlu, ca o recunoaștere a meritului unui om care este, prin simpla existentă, un model, dovedind practic că omul sfințește locul și îi dă valoare.

„Referințele sunt în ziarele locale, în Telegraful Român sau în Revista Teologică, dar mai ales în inimile nevoiașilor ajutați, în inimile bolnavilor încurajați ori elevilor sprijiniți să crească frumos”, scrie în motivația deciziei.

„Sustinător al apariției unor volume de carte, bun și instruit orator, admirabil mânuitor al limbii române și un foarte bun cunoscător al etnologicului din Țara Făgărașului, Părintele Comel Ursu a dovedit în timp a fi ceea ce specialiștii numesc tezaur viu al culturii poporului român”, mai transmit consilierii locali.

Zeci de făgărășeni au fost prezenți la ședința de Consiliu Local, pentru a susține acest proiect de hotărâre, deși înmânarea titlului se va face într-o ședință de consiliu viitoare.

Părintele Cornel Ursu este născut la data de 14 martie 1954 la Mărgineni, comuna Hârseni, jud. Brașov.  În 1974, a fost admis la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, urmând și stagiul militar in același an.

A fost hirotonit preot în 1979, în satul Toderița, unde avea să rămână, la dispoziția și spre întărirea multor suflete, până în 1990, când a fost transferat la Parohia Făgăraș – Galați.

Din 1997, a fost chemat la slujirea de protopop de catre IPS Mitropolit Antonie Plămădeală, functie pe care a detinut-o până în 2004.

Făgărășenii și gălățenii au avut în persoana părintelui o călăuză spirituală. Îndrumările pe care el le-a oferit în cuvintele de învățătură și în discuțiile particulare cu enoriașii au fost adevărate rețete de viață creștină, se arată în raportul aferent proiectului de hotărâre.

În 2021, preotul pensionar Cornel Ursu a fost distins de Mitropolitul Laurențiu al Ardealului cu Ordinul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna”.

Sursa foto: Apostolat în Țara Făgărașului

Comentarii Facebook


Știri recente