Mitropolia Moldovei și Bucovinei, prin platforma fiideajutor.ro și departamentul Pro Vita Iași, lansează Campania „De la mic la mare, dar de Sărbătoare pentru familiile numeroase”, care își propune să strângă 50.000 de lei pentru a dărui electrocasnice familiilor numeroase din eparhie. Prin Programul „Sf. Stelian”, Pro Vita Iași, departamentul pro-viață al Arhiepiscopiei Iașilor, sprijină familii cu mai…
Moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon au fost duse spre închinare miercuri la Spitalul Clinic de Psihiatrie Obregia din Capitală. Cinstitele moaște au fost aduse de la Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”, de către pr. Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor, la inițiativa pr. Florin Ciprian Petre, slujitor la Biserica Spitalului Clinic de…
Biserica Dobroteasa din Capitală a organizat și găzduit marți conferința „Peceți structurale în organismul uman identice cu simbolurile creștine”, susținută de dr. Mihaela Gheorghiu, Lector la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Expertul a arătat conexiuni între lumea materială și universul chimic, fizic și biologic pe de o parte, respectiv lumea duhovnicească,…
Mitropolitul Irineu al Olteniei a sfințit marți piatra de temelie pentru biserica Spitalului Județean de Urgență din Craiova. Lăcașul de cult va avea hramul Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian, ocrotitorii spirituali ai celor care îi îngrijesc pe cei bolnavi și ai celor aflaţi în suferinţă. La eveniment au participat Eugen Georgescu, managerul…
Știați că românii sunt cetățenii UE cu cele mai mici emisii de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor? De asemenea, suntem pe locul trei în UE la eficientizarea consumului de energie, informează Credinromania.ro. Între 1990 și 2022, românii au redus cu 77% emisiile de gaze cu efect de seră, depășind semnificativ media…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat miercuri hirotesii în rangurile de iconom, iconom stavrofor, arhidiacon, sachelar și protosinghel. „Aceste promovări înseamnă o recunoaștere a dăruirii de sine, a slujirii în Biserică și, în același timp, o așteptare a unei activități și mai bogate”, a explicat Preafericirea Sa. Printre cei hirotesiți în rangul de arhidiacon s-a…
Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Victor Babeș” din Timişoara va forma specialiști în gestionarea cazurilor generate de consumul de droguri, printr-un masterat finanțat de fonduri europene. 2.500 de studenți se vor putea dezvolta în acest domeniu. Programul de master presupune studiul toxicologiei substanțelor de abuz și al plantelor recreaționale. Potrivit unui comunicat al UMF,…
Federația Filantropia a Patriarhiei Române continuă să desfășoare acțiuni de sprijin în Campania „Ajută un bătrân să zâmbească”. Una dintre acestea s-a desfășurat miercuri, cu sprijinul Fundației Bucuria Ajutorului – filiala Urlați și al Asociației Diaconia a Arhiepiscopiei Bucureștilor: 44 de persoane vârstnice și vulnerabile social au primit câte un metru cub de lemne de…
Corul „Bucuria copiilor” din localitățile vasluiene Floreni și Raiu va susține sâmbătă un concert caritabil de colinde la Biserica Albă din Capitală. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00, iar intrarea va fi liberă, anunță parohia pe pagina de Facebook. Fondurile adunate în urma acestui concert vor fi direcționate către Centrul pentru copii „Sf.…
Corul Facultății de Teologie din Alba Iulia a participat recent la Festivalul Internațional Coral „Sfântul Clement al Ohridei”, desfășurat în Ohrida, Macedonia de Nord, în perioada 6-8 decembrie. Un moment special din itinerariul studenților a fost vizita în orașul Ohrida, cunoscut pentru semnificația sa spirituală și culturală în Ortodoxia Răsăriteană și au concertat în fața…
Simbol al arhitecturii gotice europene și monument emblematic al Franței, Catedrala Notre-Dame din Paris a găzduit, în zilele de 7 și 8 decembrie 2024, evenimentele inaugurale care marchează o nouă etapă în existența acestui edificiu impunător, după finalizarea unor ample lucrări de restaurare. Amplasată în inima capitalei Franței, pe Île de la Cité, Catedrala a…
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au dat startul Campaniei „Crăciun la sat” prin care oferă daruri copiilor din zonele rurale. 100 de cadouri au fost oferite marți copiilor din localitățile Palanca și Lacu Turcului, județul Prahova. Voluntarii, însoțiți de Moș Crăciun, au fost întâmpinați de copii cu poezii și colinde în bisericile din cele două localități.…
Arhidiaconul Mihail Bucă, fondatorul Grupului psaltic Tronos, s-a aflat la începutul lunii decembrie în Parohia Ortodoxă Română din San Antonio, Texas, unde a primit Crucea Mitropolitană din partea Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul celor două Americi. Părintele Mihail Bucă a mers în Texas cu mai mulți psalți din Tronos pentru a participa la sfințirea bisericii din…
Membrii cercului de șah Gambit din cadrul Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” Bacău au obținut rezultate extraordinare la concursul de șah desfășurat duminică la Arena Mall Bacău. Competiția a reunit participanți din Bacău, Roman și Piatra Neamț. Tinerii șahiști ai cercului au reușit să urce pe podium la toate categoriile, notează Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. „Suntem extrem…
Avram Iancu a fost pomenit luni de Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei la mormântul său din localitatea Țebea, județul Hunedoara. Comemorarea face parte din seria manifestărilor dedicate revoluționarului Avram Iancu la care IPS Irineu a participat în decursul anului 2024, declarat de Parlamentul României ca fiind „Anul Avram Iancu”. Eroul național s-a născut în anul…
Academia Română a semnat marți un acord de parteneriat științific cu Ambasada Franței și o conveție de colaborare cu Institutul Francez din România. Ceremonia de deschidere a parteneriatului a avut loc la Clubul Academicienilor din Calea Victoriei. Au fost prezenți semnatarii documentului: academicianul Ioan Aurel – Pop, președintele Academiei Române, Nicholas Warney, ambasadorul Franței, și…
Mănăstirea Sărăcinești din județul Vâlcea organizează o tabără de Crăciun pentru tineri, care se va desfășura în perioada 21 – 27 decembrie. Înscrierile se adresează tuturor celor care doresc să învețe colindul străbunilor și să îmbrace portul popular: „Dacă şi tu eşti printre tinerii care simt un dor pentru Crăciunul firesc şi autentic, te așteptăm…
Ziua internațională a muntelui este serbată anual în data de 11 decembrie, încă din anul 2003, când a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU). Zonele montane găzduiesc aproximativ 15% din populația lumii și furnizează apă pentru aproape jumătate din populația planetei, ajutând la susținerea agriculturii și la furnizarea de energie. În…
Părintele Daniel Apostoaie, parohul din Coșnea, județul Bacău, a vizitat duminică toate casele din localitate în care se află copii, pentru a le oferi celor mici câte un dar din partea Bunului Moș Nicolae. Au fost oferite din partea „Moșului” în jur de 30 de pachete – atât copiilor ortodocși, cât și celor de religie…
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a oficiat luni Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din incinta Penitenciarului Arad. Slujba a marcat deschiderea întâlnirii social-filantropice a preoților capelani din Regiunea Vest, organizată de Penitenciarul Arad, în perioada 9-10 decembrie. Arhiepiscopul Aradului a explicat textul evanghelic al zilei și a vorbit despre ținuta creștină și a…