Filantropie în Arhiepiscopia Dunării de Jos

În Arhiepiscopia Dunării de Jos au avut loc duminică, 19 februarie 2017, ample acţiuni filantropice, ne-a precizat părintele Gabriel Molocea, consilier mass-media al Eparhiei.

La acțiunea desfășurată în eparhie au participat și voluntari ai parohiei Adormirea Maicii Domnului – Cimitir, însoţiţi de preotul paroh. Aceștia au vizitat o parte din persoanele internate la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Galaţi.

În urma recomandărilor primite din partea cadrelor medicale, bolnavilor le-au fost oferite pachete cu alimente neperisabile, obiecte de igienă personală, cărţi de rugăciuni şi iconiţe.

În aceeași zi, membri din Consiliului şi Comitetului parohial al Bisericii Sfântul Proroc Ilie au luat parte la o activitate socială. Ei au fost prezenți la Fundaţia de sprijin a persoanelor vârstnice din municipiu.

După slujba de mulțumire și parastasul pentru cei adormiţi, persoanele care locuiesc în așezământul fundației au servit prânzul oferit de credincioşii parohiei.

În cadrul fundației, vârtsnicii beneficiază de cazare, masă, consiliere psihologică şi servicii medicale.

Comentarii Facebook


Știri recente