Festivalul Din dragoste pentru frumos la Paris

Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale organizează, în perioada 16-21 mai 2013, Festivalul „Din dragoste pentru frumos”, aflat la ediția a III-a. Joi, 16 mai, la Ambasada României din Paris va avea loc deschiderea oficială a festivalului la care vor participa Înalt Preasfințitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, și artistul și folcloristul Grigore Leșe, informează „Ziarul Lumina”.

În a doua zi a festivalului va vorbi Bogdan Mazuru, ambasadorul României la Paris, și vor avea loc un miniconcert de muzică clasică și un spectacol artistic care se va încheia cu un foc de artificii. Sâmbătă, 18 mai, festivalul va continua la Parohia ortodoxă românească „Sfânta Parascheva și Sfânta Genoveva” din Paris, unde va conferenția prof. Sandală Golopenția de la Brown University din SUA, teologul Costion Nicolescu și va avea loc o expoziție antropologică și etnografică cu tema „Crucea în viața cotidiană a țăranului român”.

Duminică, participanții la festival sunt invitați să asiste, în localitatea Limours de lângă Paris, la Sfânta Liturghie care va fi oficiată în biserica ortodoxă de la sediul Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale.

Luni, 20 mai, la Parohia „Sfânta Parascheva și Sfânta Genoveva” din Paris va avea loc masa rotundă „Puterea Sfintei Cruci invocată în rugăciunile liturgice și în icoanele bizantine” la care vor vorbi părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, istoricul de artă Emanuela Toma și artistul Dan Puric. Alte manifestări culturale: pe 20 și 21 mai la sediul ICR din Paris, la Ambasada României, la Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Paris și la Biserica catolică „Saint Leu et Saint Gilles”.

Comentarii Facebook


Știri recente