Festivalul de poezie în grai bănățean „Credință și lumină”, ediția a IV-a

În sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului, a avut loc, vineri 17 mai, festivalul de poezie în grai bănățean intitulat „Credință și lumină”, ajuns la ediția a IV-a, potrivit episcopiacaransebesului.ro. Acesta a fost organizat de către Episcopia Caransebeșului în parteneriat cu Asociația Scriitorilor în Grai Bănățean și cu Parohia ortodoxă Ohaba-Mâtnic cu prilejul „Zilelor credinței și culturii în Caraș-Severin”, ediția a VII-a.

În cadrul festivalului a fost lansată revista „Tăt Bănatu-i Fruncea”, care a ajuns la nr. 115, a Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean. Totodată, au fost interpretate poezii religioase și laice în grai bănățean de către membrii Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean, precum și de către elevi din județele Caraș-Severin și Timiș. În aplauzele celor prezenți, binecunoscutul prof. Vasile Gondoci a interpretat piese de muzică folk.

Evenimentul s-a bucurat de prezența a numeroși copii și tineri, însoțiți de părinții lor, de preoți, de profesori de literatură, de membrii Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean, de elevi și studenți teologi caransebeșeni, de prezența iubitorilor de folclor, precum și de cea Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care la final a înmânat tuturor participanților diplome și premii.

Episcopia Caransebeșului sprijină astfel de manifestări culturale pentru că fenomenul literar al poeziei dialectale este unul specific Banatului și are peste două sute de ani de existență. Poezia în grai, dialectală, are ca scop conservarea graiului bănățean, a cântecelor, a tradițiilor și obiceiurilor, precum și a portului popular. Prin aceste poezii, bănățenii, conștienți de averea culturală pe care o au în stăpânire, au decis să o conserve, să o tezaurizeze, pentru a o putea transmite mai departe, așa cum au moștenit-o de la părinții lor.

Comentarii Facebook


Știri recente