Festival de poezie religioasă la Școala Sfântul Gheorghe din Craiova

Fundația „Cuvântul care Zidește”, a Arhiepiscopiei Craiovei, a organizat luni, 25 noiembrie, la Școala Gimnazială „Sfântul Gheorghe” din Craiova, Festivalul-concurs interjudețean de poezie religioasă, ediția a VII-a, informează „Ziarul Lumina”. Evenimentul a avut ca temă „Iubește-ți aproapele” și s-a adresat elevilor din ciclul primar, gimnazial și de liceu. Festivalul a reunit concurenți din județele Dolj, Olt și Vâlcea, iar comisia de specialitate care a desemnat câștigătorii a fost formată din părintele profesor Gheorghe Pîrva, inspector la disciplina religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dolj, prof. Lazăr Mihaela, director adjunct al Școlii Gimnaziale „Sfântul Gheorghe”, și prof. Ecaterina Cîrstocea, cadru didactic în cadrul aceleiași unități de învățământ. Elevii câștigători sunt: la categoria ciclul primar, Carla Andreea Dobrică, de la Colegiul Național „Ștefan Velovan” din Craiova (locul I), Cătălina Valentina Șerban, de la Școala Gimnazială „Elena Farago” din Craiova (locul II), Arianna Nedelcu, de la Liceul Tehnologic „Constantin Ianculescu” din localitatea Cârcea (mențiune). La secțiunea gimnaziu, elevii premiați sunt: Mălina Maria Cojocaru, de la Școala Gimnazială „Sfântul Gheorghe” din Craiova (premiul I), Marcu Sonia – Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova, (premiul I), Bianca Muscalagiu, de la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Velovan” din Craiova (premiul II), Alexandra Buturoiu, de la Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina, județul Olt (premiul III), și Marius Nicolae, de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Craiova (mențiune). La secțiunea liceu, elevii câștigători sunt Vlad Daniel Șișu, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova (premiul I), Victor Dănuț Muscalu, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” (premiul II), Pană Ana Maria – Liceul Tehnologic Vitomirești, Vitomirești, județul Olt (premiul III) și Denisa Dobre – Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Caracal, județul Olt (mențiune). Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj și Școala Gimnazială „Sfântul Gheorghe” din Craiova.

Comentarii Facebook


Știri recente