Festival – concurs de poezie religioasă, în Mitropolia Olteniei

Fundația „Cuvântul care Zidește”, a Mitropoliei Olteniei, organizează sâmbătă, 13 octombrie 2012, etapa finală a Festivalului – concurs de poezie religioasă Natura – darul lui Dumnezeu pentru om, aflat la a VI – a ediție. Evenimentul va avea loc la Tabăra „Sfântul Nicodim” de la Tismana, începând cu ora 14.00.

După cum ne informează Gabriela Popescu – Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei, la concurs s-au înscris 55 de elevi din județele Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea și Mehedinți iar vineri, 5 octombrie, un juriu de specialitate a selectat concurenții calificați pentru etapa finală.

„Elevii au compus câte trei poezii cu tema «Natura – darul lui Dumnezeu pentru om», astfel că au fost selectați 19 elevi, înscriși pe trei secțiuni: primar, gimnazial și liceal. În cadrul concursului, aceștia vor primi mai multe cuvinte cheie referitoare la tema aleasă, iar ei vor trebui să compună pe loc câte o poezie despre această temă, în timp ce elevii de liceu, câte două poezii. Se vor acorda nouă premii, câte trei pentru fiecare secțiune”, a precizat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundației „Cuvântul care Zidește”. Festivitatea de premiere se va încheia cu un foc de artificii.

Comentarii Facebook


Știri recente