Facultatea de Teologie din Sibiu: Seminar despre alimentație și rolul acesteia în viața spirituală

Facultatea de Teologie Sfântul Andrei Șaguna din Sibiu a găzduit marți, 31 octombrie 2017, Seminarul intitulat Bucătăria românească conformă cu tradiția ortodoxă. Manifestarea a avut loc în Aula Mitropolit Ioan Mețianu, notează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.

În cadrul evenimentului au fost susținute mai multe prezentări cu referire la tema aleasă. Astfel, Mihaela Antofie, prodecan al Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului, a prezentat Proiectul Valori ale cunoașterii tradiționale în susținerea «Regiunii Gastronomice Europene Sibiu 2019».

În continuare, au susținut referate:

  • Părintele Aurel Pavel, Prodecanul Facultății de Teologie – Hrănirea omului din perspectiva Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții și denaturarea postului;
  • Ierom. Vasile Bârzu – Hrana, aliment și/sau sacrament;
  • Prof. Sebastian Moldovan – Sfântul Maxim Mărturisitorul despre cultivarea plantelor;
  • Părintele Sorin Dobre a prezentat lucrarea Microfermă agrară și parohie. Studiu de caz: Parohia Cristian, județul Brașov.

Seminarul face parte din proiectul Valori ale cunoașterii tradiționale în susținerea «Regiunii Gastronomice Europene Sibiu 2019», implementat de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu. Tema acestui seminar va fi dezbătută și cu prilejul altor întâlniri similare în mediul academic sibian.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente